Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din România, şi o echipă de specialişti din cadrul Ministerului Energiei, condusă de secretarul de stat Andrei-Petrişor Maioreanu, s-au întâlnit zilele trecute cu delegaţia China Huadian Engineering Co. Ltd. Din delegaţia chineză a făcut parte şi preşedintele China Huadian Engineering Co. Ltd., Ying Jufeng, care a dorit să asigure partea română, în mod personal, „de interesul acordat acestui proiect de către compania pe care o conduce”, spun reprezentanţii CE Oltenia.

Citeşte şi: Lovitură imensă pentru companiile de jocuri de noroc! Nu vor mai avea loc în Bucureşti! Decizia care le poate aduce falimentul

Părţile negociază realizarea, în parteneriat public-privat, a unui nou grup energetic de 600 MW la Rovinari.

China Huadian Engineering, parte a China Huadian Group-CHD, este una dintre cele cinci companii producătoare de energie din ţara respectivă, având o putere totală instalată de 150.000 MW.

Negocierile au fost blocate mai mult timp ca urmare a solicitării chinezilor de a le fi acordată o garaţie de stat şi de a aduce cărbune din altă parte, însă reluate la începutul anului.

„În urma discuţiilor purtate, au fost avansate propuneri concrete pentru soluţionarea clauzelor rămase în divergenţă la Acordul Acţionarilor Societăţii de Implementare, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc o nouă întâlnire pentru soluţionarea clauzelor neagreate în Contractul de Furnizare Cărbune şi în Contractul de Superficie. După finalizarea, iniţializarea şi aprobarea acestor documente de către organele de conducere ale celor două societăţi partenere, Societatea de Implementare va putea fi înregistrată la Registrul Comerţului din Târgu Jiu”, precizează CE Oltenia.

În condiţiile în care, în ultimii 25 de ani, nu au mai fost făcute investiţii de asemenea anvergură în sectorul termoenergetic românesc, realizarea grupului energetic de 600 de MW, investiţie de aproape un miliard de euro, „va permite accesul la tehnologii moderne, cu un management sustenabil privind protecţia mediului, precum şi consolidarea pieţei naţionale de energie şi a mixului energetic diversificat, prin valorificarea superioară a resurselor energetice primare”.

În plus, „proiectul va ajuta la stimularea investiţiilor interne prin asigurarea unor părţi de echipamente şi materiale din România şi va crea aproximativ 4.000 de locuri de muncă pe perioada implementării acestuia”, precizează reprezentanţii companiei.

Citeşte şi: Aşa pot scăpa românii de penele de curent. Ce soluţie propun companiile de distribuţie pentru a recupera decalajul faţă de ţările din UE

CE Oltenia are peste 13.500 de angajaţi.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.