Soluția dată de şeful Termoenergetica, marţi, pentru cei care nu au apă caldă la robinet este boilerul electric, care e „câteva sute de lei”.

„Avariile pot apărea oriunde. Am avut săptămâna trecută câteva zile în care nu am avut apă caldă şi căldură. Pentru spălat există soluţia de boiler electric, e câteva sute de lei, pentru momentele când există avarii. Da, eu mi-am pus un boiler electric din cauza acestor avarii”, a spus directorul Termoenergetica, Claudiu Creţu, marţi, la Antena 3.

Tot directorul companiei a mai dat o soluție și în ceea ce privește lipsa căldurii din casele românilor. Acesta recomandă achiziționarea unui calorifer electric.

„Eu am pus un calorifer electric în priză. Problema acestui sistem e foarte gravă, sunt câţiva ani de când spunem că există aceste probleme, cerem finanţare pentru acest sistem. Soluţia e modernizarea acestui sistem”, a încheiat şeful Termoenergetica.

De asemenea, Claudiu Creţu estimează că de la 1 noiembrie, situaţia va fi mult îmbunătăţită pentru cei aproape 100.000 de bucureşteni care suferă acum din lipsa căldurii şi a apei calde.

„Sunt câteva mii de blocuri, ceea ce înseamnă zeci de mii sau peste suta de mii de oameni care nu au apă caldă. Probleme au fost în spaţiul public de câţiva ani. Faptul că nu s-a investit în ultimii 10-15 ani ani ne face să suferim acum. Sunt mii de kilometri care au probleme, spărturi, modernizarea înseamnă investiţii.

Pe termen scurt, reparăm aceste spărturi şi cred că undeva de la 1 noiembrie sistemul va funcţiona din ce în ce mai bine. Avem promisiunea că şi celelalte CET-uri care sunt oprite vor porni de la 1 noiembrie. Estimăm că va fi mult mai bine faţă de octombrie”, a declarat directorul Termoenergetica, Claudiu Creţu.

Străinii despre situația din România: Au lăsat țara în frig

Cotidianul spaniol „El Pais” are un articol complet despre situația din România. Ziarul străn scrie că România are un Guvern instabil care înfruntă creșterea facturilor energetice într-o țară deja marcată de traumele iernilor reci, în perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

De menționat este faptul că materialul scris de El Pais prevede toate crizele politice prelungite de la București și este intitulat „Criza politică lasă România expusă frigului”.

Sursa citată scrie că iarna va lovi România, în timp ce Guvernul nu are competențele necesare pentru a adopta măsurile de ajutor de care ar fi nevoie pentru ca românii care nu-și permit să suporte prețurile crescute la gaze și la electricitate, să nu rămână fără căldură într-o țară în care temperatura scade, în unele regiuni, până la minus 20 grade.

Totodată, cotidianul scrie și despre criza politică din România care are loc în plină pandemie. Apare numele lui Florin Cîțu, dar și al lui Dacian Cioloș, care în opinia spaniolilor are sarcina aproape imposibilă de a forma un nou executiv, cu doar 17% din mandatele parlamentare.

Presa spaniolă scrie că politica din România a paralizat și totodată agravează criza energetică, lucru care îi va întoarce pe români la amintirile iernilor trăite sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, când copiii mureau de frig în orfelinate.