El a afirmat că este util pentru ţări mici să adopte euro, dar în cazul ţărilor mare are mai puţin sens.

„Eu cred, şi este o generalizare, dar cred că pentru ţări mici, adoptarea euro are mai mult sens. Dacă este o ţară mai mare, probabil că are mai puţin sens. Dar, eu am călătorit în regiune, nu numai în România, cred că beneficiul de a avea euro în termeni de stabilitate politică, în termeni de uşurinţa de a face tranzacţii, a intregrării cu o comunitate mai mare, probabil că avantajele depăşesc dezavantajele, dar există provocări pe termen scurt, opinii, politici, toate acestea, şi aş spune pe ansamblu, da”, a subliniat Paul Smith, citat de Agerpres.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul lunii ianuarie, că Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024.

„Vom discuta astăzi şi despre documentele necesare pentru pregătirea trecerii României la moneda unică europeană, elaborate în cadrul comisiei naţionale constituite în acest scop. Adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare anvergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor, a mediului academic, patronatelor, sindicatelor, partidelor politice, societăţii civile şi, desigur, a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut, comisia – din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri – a avut o activitate intensă, cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare al acestui plan. Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior, vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit, ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024”, a afirmat Dăncilă în deschiderea şedinţei de guvern din 30 ianuarie.

CFA Institute dă printre cei mai buni analiști financiari din lume. În România, de exemplu, cei mai cunoscuți analiști sunt CFA.