Aceștia cer rezolvarea unor probleme care pot afecta viitorul industriei. În primul rând, ei au punctat statutul de ”Economie de Piață pentru China: Alinierea cu SUA”. O versiune revizuită a reglementărilor anti-dumping ale UE care include cele cinci criterii ale economiei de piață, presiunea dovedirii în cazurile de dumping fiind asupra exportatorilor către UE. ”Suntem de părere că metodologia anti-dumping a UE ar trebui să fie aliniată îndeaproape cu metodologia non-standard aplicată de SUA”, susțin aceștia.

Apoi, s-au referit la unele măsuri mai eficiente, mai rapide pentru a restabili comerțul echitabil. Astfel, instrumentele de protecție comercială ale UE au un proces de implementare foarte lent, în comparație cu cel al partenerilor noștri comerciali. În plus, susțin ei, eficacitatea instrumentului anti-dumping al UE este incertă, producând măsuri care sunt în mod semnificativ sub dimensiunea dumping-ului calculat, de multe ori mai puțin de o zecime din cea aplicată de SUA. ”UE este singura regiune majoră care aplică în mod sistematic regula taxei mai mici (RTM). În anumite condiții, trebuie să fie posibilă ridicarea RTM. Aceste condiții trebuie să fie realizabile, însoțite de un calcul al taxei pe baza marjelor de prejudiciu îmbunătățite”, au punctat reprezentanții celor 58 de directori din industria siderurgică europeană.

De asemenea, aceștia mai spun că industria europeană a oțelului și-a luat angajamentul de a reduce emisiile de dioxid de carbon și lucrează intens pentru a dezvolta tehnologii cu un grad scăzut de emisii de dioxid de carbon. ”În prezent, ETS-ul propus de UE după 2020 creează, pentru producătorii de oțel din Europa, costuri pe care nu le au competitorii noștri la nivel mondial. Acest lucru amenință locurile de muncă din industrie și investițiile în siderurgia europeană. Avem nevoie de un ETS al UE, care să schimbe modul în care se produce oțel, nu locul unde se produce”, adaugă ei.

Te-ar putea interesa și: