Este şedinţă de urgenţă la Palatul Victoria, unde premierul Orban i-a convocat pe ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, dar şi pe şeful DSU, Raed Arafat. Ei trebuie să analizeze ce măsuri se vor lua în continuare în România, având în vedere rata foarte mare de infectări cu noul coronavirus din ultima perioadă.

În plus, de la ora 17:00 are loc şi şedinţa CNSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă), care va decide noile reguli ce urmează să fie adoptate, prin Hotărâre de Guvern, în şedinţa Executivului de miercuri.

Surse guvernamentale au precizat că experţii în sănătate şi cei din Guvern iau în calcul ca purtarea măştii în spaţiile deschise să devină obligatorie în toate localităţile în care rata de infectare este de cel puţin 3 la mie, transmite Digi24. Pentru moment, astfel de decizii sunt luate doar la nivel judeţean, existând deja mai multe judeţe din ţară care au introdus purtarea măştii în spaţiile deschise drept obligaţie. Până acum, autorităţile locale din Capitală şi Comitetul Municipal pentru Situații de Urgenţă s-au arătat reticente în impunerea unor astfel de măsuri asupra populaţiei.

Un alt subiect pe agenda discuţiilor dintre premier şi cei trei oficiali este ordinul de ministru care dispune ca persoanele asimptomatice să nu mai meargă în spitale, ci să fie tratate acasă, având în vedere că spitalele COVID sunt deja extrem de aglomerate.

Când vor trece şcolile din Bucureşti la scenariul roşu?

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat, marţi, că unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti vor trece în scenariul roşu de funcţionare când rata de incidenţă a COVID-19 la mia de locuitori va fi de circa 3,4 şi după trei zile de creştere a acesteia.

„După ce se va depăşi cifra de 3 se vor lua măsuri, dar nu vom lua la 3,05, vom aştepta spre 3,4, ceva de genul acesta, ţinând cont şi de populaţia reală. (…) Dacă vom constata că această creştere durează trei zile la rând după ce se depăşeşte rata de incidenţă 3 vom lua o hotărâre în cadrul Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, la recomandarea DSP-ului.

Populaţia reală nu mai e 2.153.000, e undeva la 2.500.000 şi atunci nu putem – haideţi să vă dau absurd – la 3,01, gata, închidem şcolile. Plus că aşteptăm un palier de 3 zile să vedem că cifra creşte şi atunci bineînţeles că rapid, în a treia zi, vom da o hotărâre”, a spus Gheorghe Cojanu.

Autoritățile centrale au dat cifre diferite cu privire la rata de infectare din ultimele 14 zile a persoanelor cu coronavirus. Inspectoratul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat o rată a infecțiilor de 3,11 la mie, pentru ziua de duminică, în timp ce Guvernul, prin Grupul de Comunicare Strategică, a furnizat astăzi o rată de 2,69 la mie. Gheorghe Cojanu, prefectul Capitalei, a spus însă că este o greșeală din partea INSP și că „o vor rectifica”. „4 milioane e prea mult, dar 2,5 milioane e cifra reală”, a spus el referitor la populația Bucureștiului.