Gabriel Mutu a înlocuit ghenele și pubelele de gunoi din sector și a demarat un amplu program de reciclare, care a fost singurul cu rezultate conforme cu normele UE.

„Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concrete, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.

Și, ca să vă prezint concret, am implementat, încă din primele zile de mandat, Taxa Zero pentru cetățenii Sectorului 6. Este cel mai mare program de colectare separată a deșeurilor și de implicare a locuitorilor în strategia de reciclare. În următorul mandat voi extinde acest program la toate asociațiile de proprietari din sector.

În cadrul asociațiilor de proprietari înscrise în acest program, colectarea se realizează pe două fracții: umedă (deșeuri biodegradabile) și uscată (hârtie și carton, sticle, plastic și metal), iar materialele din fracția uscată sunt prelucrate într-o stație modernă de sortare, de la marginea sectorului. Prin colectarea unui procent de 33% fracție uscată, din totalul deșeurilor predate către operatorul de salubrizare autorizat, asociațiile de proprietari beneficiază de gratuitate pentru acest serviciu public. Voi menține Sectorul 6 în topul colectării separate a deșeurilor.

În anul 2019, sectorul nostru a fost singurul care a atins țintele de reciclare impuse de Uniunea Europeană, valorificând 48,5% din totalul deșeurilor colectate. Astfel, din totalul celor 9.000 de tone de deșeuri municipale, pe care le colectăm lunar, peste 2.300 de tone/lună valorificăm prin reciclare și alte 1.950 de tone prin coincinerare.

Am demarat construirea, la nivelul asociațiilor de proprietari, a unor spații de depozitare moderne (ghene de gunoi), exterioare, utilate cu apă curentă, canalizare, energie electrică și un sistem de acces controlat prin cartelă pentru
fiecare proprietar.
Vom elimina, astfel, vandalizarea sacilor și a tomberoanelor, dar și depozitele necontrolate de pe domeniul public. Toate Asociațiile de Proprietari vor beneficia de aceste spații moderne până la finalul anului 2021 și vor primi gratuit, din partea societății de salubrizare, pubele specifice fracțiilor stabilite la nivel european.

Continuăm campania de înlocuire și suplimentare a coșurilor de gunoi stradale, atât pe arterele principale, cât și pe cele secundare.
Îmbunătățirea serviciilor de colectare a deșeurilor stradale. Inclusiv deșeurile stradale, colectate amestecat în coșurile de pe domeniul public, trec printr-o etapă de sortare, pentru a transfera, spre valorificare, fracția reciclabilă.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute”, a explicat edilul.