Simona Halep a câștigat finala de la Wimbledon împotriva Serenei Williams într-un meci care a făcut senzația și a stârnit admirația tuturor. Fericirea a fost fără margini iar jucătoarea noastră a ținut să să le mulțumească tuturor celor care au contribuit, într-o măsura mai mare sau mai mică la succesul său.

La revenirea în țară, a mulțumit tuturor celor care au ajutat-o dar și oamenilor speciali care au făcut parte din viața ei în ultimii ani. Prima pe listă a fost Virginia Ruzi pentru că a crezut în ea. I-a mulțumit și lui Darren Cahill care a învățat-o să creadă în ea și să poată învinge pe marile arene. Ion  Țiriac a fost următorul pe lista mulțumirilor, pentru că ajutat-o foarte mult pentru sfaturile pe care i le-a dat. L-a menționat și pe preparatorul fizic, Teo Cercel, un vechi membru din staff-ul Simonei Halep.

Referirile, însă, la Daniel Dobre au fost aproape inexistente. „Le mulțumesc antrenorilor mei, echipei mele”.

De altfel, prezent la aeroport, în momentul revenirii în țară, Daniel Dobre a trecut aproape neobservat. În mod normal ar fi trebuit să fie unul dintre vedetele momentului, fiind antrenorul lângă care Halep a cunoscut succesul de la Wimbledon. Faptul că Dobre a fost aproape ignorat i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă rolul antrenorului Simonei nu este cumva mai mult unul decorativ.

Momentul poate ar fi trecut neobservat dacă în urmă cu doar 24 de ore, internauții nu ar fi observat că pe poza sa de socializare, Simona a postat printre numeroasele poze cu trofeul de la Wimbledon și una în care apare de Darren Cahill. Fanii și-au declarat imediat surprinderea întrebând-o direct pe jucătoarea română de ce nu s-a fotografiat și alături de actualul său antrenor, Daniel Dobre. „Respect Darren, dar Simona, trebuia sa il iei si pe Daniel Dobre langa tine. Amandoi au merite in a te ajuta”, a comentat unul dintre susținători.

Întrebarea pe care și-au ridicat-o foarte mulți având în vedere toate aceste elemente a fost legat de rolul jucat de Daniel Dobre dar mai ales de ceea ce s-ar putea întâmpla în ceea ce îl privește pe Darren Cahill. Mai ales că Simona i-a adresat și o invitație acestuia din urmă.

„M-am simţit pierdută când mi-a spus că ne vom despărţi. Pe de altă parte, aveam încredere. Ştiam că dacă voi pune în practică tot ce am învăţat de la el, voi avea o şansă mai mare să fiu mai bună pe teren. Ne-am despărţit, dar e încă prietenul meu şi este alături de mine. A venit să vadă meciurile şi mi-a dat sfaturi prieteneşti. Sper să revină. Să sperăm că acest rezultat îl va aduce înapoi”, a spus Halep, citată de Guardian.

Te-ar putea interesa și: