Puțini mai știu una dintre cele mai în vogă cupluri românești din anii 90, atunci când, timp de patru ani, Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu au fost împreună, cu toate că diferența dintre ei era de 16 ani.

Ce spune Anca Țurcașiu despre această poveste

„Relația mea cu el a durat vreo patru ani. Era o diferență de 16 ani între noi, dar el și acum e un copil mare, și atunci era mult mai copil decât mine. Cânta toată ziua la chitară, râdea, mă pupa încontinuu, țopăia pe stradă că un copil, iar eu veneam după o relație mai serioasă, mai academică, nu știu cum să spun, din care probabil că am sărit pentru că a fost o gură de aer. A fost altceva”, a explicat Anca Țurcașiu într-un interviu acordat în 2014 pentru revista Tango.

Mai mult, Anca Țurcașiu a recunscut că a fost afectată după despărțirea de Gheorghe Gheorghiu. „Am suferit mult. Mergeam pe stradă și plângeam. Mi se părea nedrept ce trăiesc. Așa că atunci când am primit invitația să plec în turneu în SUA pentru o lună nu am stat pe gânduri.”

Ce a spus Gheorghe Gheorghiu

Artistul a spus că despărțirea s-a produs firesc și nu a fost provocată de apariția unei alte femei în viața sa. „Eu rămân un veşnic romantic. Unde dragoste nu e se poate şi fără. Nici cheltuieli prea mari nu sunt. Degeaba, dacă nu ai bani… Nu ştiu dacă te iubeşte cineva dacă nu ai bani. Crezi că mai iubire sinceră? Eu mă îndrăgostesc în fiecare zi. Anca mi-a fost şi parteneră de scenă. Am un respect deosebit pentru Anca şi pentru toate iubitele mele. Am rămas în relaţii bune cu fostele mele. Anca chiar mi-e tare dragă şi mă bucur că arată extraordinar. Ne-am despărţit pentru că atâta a fost. Nu am înşelat-o”, a mărturisit Gheorghe Gheorghiu la emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena 1, în 2017.

După ce s-a despărțit de cântăreț, Anca Țurcașiu s-a consolat în brațele unui medic. Cântăreața a fost căsătorită de 22 de ani cu Cristian Georgescu, de profesie medic stomatolog, pasionat de sport, pe care l-a cunoscut în America și care a reușit să-i fure inima. În mai puțîn de un an s-au căsătorit. Acum însă, după un mariaj record și un fiu, cei doi au divorțat în mare secret.

În urmă cu câteva zile, Anca Țurcașiu a anunțat pe pagină personală de Facebook că a divorțat de soțul ei, medicul Cristian Gorgescu. Cântăreața a spus în mesaj că nu dorește să dea detalii despre ruptură căsniciei lor.

Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu. ”Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l-am ales să-mi fie sprijin! Suflet pereche! În brațele căruia am crezut că voi îmbătrâni! Dar viață îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubita de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie! Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului! Nu așteptați nimic de la mine! Nu voi răspunde nimănui!”, a scris Anca Țurcașiu pe Facebook.