„Suntem în situaţia de verificare a planurilor de afaceri depuse anul trecut, volumul de dosare este foarte mare, chiar vom dubla în perioada următoare numărul de personal, avem 8.430 de proiecte de Start-up, semnate pe acorduri de finanţare, avem bani pentru toate şi aşteptăm beneficiarii cu documentele la decont”, a spus Paula Pîrvănescu, la Primăria Giurgiu, cu ocazia lansării unui proiect de antreprenoriat. Ea a afirmat că „mediul de afaceri chiar are nevoie de un minister al lui”, adăugând că a fost lansat un program de relocare a investitorilor şi cartografiere investiţională. 

„Ne ocupăm de relocarea investitorilor la noi în ţară şi se pare că am ajuns şi la câteva reuşite, să aduc investitorii şi în zona de sud a ţării şi în sud-vest şi în nord- est, în ideea în care până acum centrul şi vestul ţării au fost efectiv sufocate aproape de investitori. (…) Totodată, cartografiem acum România din punct de vedere investiţional, aştept şi de la primarul municipiului Giurgiu un plan în acest sens pentru că în această cartografiere punem clădiri care aparţin statului şi sunt într-o stare degradată. Cu ajutorul acestui plan vreau să reuşim să căutăm investitori pentru astfel de clădiri pentru că am cunoscut investitori care de la Craiova, de exemplu, vor să vină să investească în Giurgiu şi, dacă află că există o clădire disponibilă, pot veni la Giurgiu”, a spus Paula Pîrvănescu. Potrivit acesteia, cartografierea va cuprinde clădiri, terenuri care pot folosi mediului de investiţional, platforma adresându-se atât investitorilor români cât şi străini şi va fi redactată în limbile română şi engleză. 

Secretarul de stat Paula Pîrvănescu s-a aflat marţi la Giurgiu pentru prezentarea proiectului #Antreprenorium. La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu. Proiectul #Antreprenorium este finanţat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, apelul România Start-up Plus şi are drept obiectiv încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunea Sud a României. Implementarea proiectului va conduce la susţinerea a 55 de firme nou înfiinţate şi la crearea a cel puţin 110 de locuri de muncă Agerpres