Acesta a prezentat procurorilor o fotografie în care apare, împreună cu fostul procuror șef al DNA, acasă la el. Astfel, acuzația de mărturie mincinoasă pe care procurorii i-o atribuie Codruței Kovesi ar putea beneficia și de o probă extrem de solidă.

Kovesi a declarat organelor de cercetare că relația sa cu Sebastian Ghiță a fost pur instituțională. Ori, o poza în care cei doi apar în casa lui Ghiță vine să îi dea peste cap toate planurile fostului procuror șef DNA.

De asemenea, Sebastian Ghiță lansează o ipoteză explozivă, susținând că Laura Codruța Kovesi va fugi din țară dacă nu va obține funcția de procuror european.

”Doamna Kovesi va fugi din țară. Sper să ceară azil politic în Serbia. Dacă nu prinde postul (n.r. de procuror-șef al Parchetului European), are o mare problemă în România. Pe vremea lui Kovesi, s-au furat miliarde. Ea era stăpâna, șefa. În vremea ei România a fost furată cum nu s-a furat nici pe vremea hitleriștilor. Eu nu știu cum au furat la ANRP, la medicamente, câte un miliard pe ani? Nu știu cum s-a furat la autostrăzi, la energie? Nu știu cum l-au băgat în pușcărie pe Șereș (n.r. fost ministru al Economiei) ca să fure la energie? S-a furat cu știința și cu complicitatea ei. S-au furat câte 5 miliarde de euro pe an în ultimii 10 ani. O să încep să fac niște dezvăluiri despre cum s-a furat România.”, a declarat Sebastian Ghiță. 

Fostul parlamentar a fost audiat prin videoconferință în dosarul deschis ca urmare a plângerii pe care acesta i-a făcut-o Laurei Codruța Kovesi. Sebastian Ghiţă o acuză pe fosta șefă DNA că i-ar fi cerut bani pentru a-l aduce în ţară, din Indonezia, pe Nicolae Popa.