Premierul Ludovic Orban a atras duminică seară atenția că în București se înregistrează o transmitere comunitară accentuată.

În consecință, Orban a anunțat că autoritățile vor institui cele mai aspre măsuri pe care le permite în acest moment legislația, în speță starea de alertă, pentru a opri și chiar inversa evoluția crescătoare a epidemiei de coronavirus.

”Dorim să intrăm pe un trend descendent”

”În primul rând obligativitatea portului măştii în toate spaţiile deschise, alături de spaţiile închise – să nu se înţeleagă că e permisă purtarea măştii în spaţiile închise, nu. Deci, obligativitatea portului măştii în toate spaţiile deschise.

Doi: suspendarea cursurilor şcolare şi organizarea cursurilor, orelor în sistem online în toate şcolile. Trei: suspendarea activităţilor în teatre, cinematografe, restaurante, cafenele, în spaţii închise. Acestea sunt principalele măsuri care sunt adoptate.

Ele sunt cunoscute din momentul în care am prezentat după adoptare hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă şi Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va trebui să le implementeze şi, evident, să şi găsească un plan de implementare”, a declarat Ludovic Orban, la B1 Tv.

”Prin aceste măsuri dorim nu doar să oprim creșterea, ci să intrăm pe un trend descendent. Sunt cele mai severe măsuri din actuala legislație de stare de alertă. Scopul e să reducem cât mai multe interacțiunile între oameni”, a explicat Premierul.

Părinții vor fi ajutați, în contextul închiderii școlilor

”În conformitate cu prevederile legale, cu hotărârea de guvern privind starea de alertă, Direcţia de Sănătate Publică transmite către prefectură în termen de 24 de ore şi prefectura convoacă Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă în termen de maximum 48 de ore.

Prefectul Bucureştiului va convoca reuniunea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, va constata depăşirea pragului de trei la mie şi luarea măsurilor care sunt stabilite prin prevederile legii şi ale hotărârii de Guvern privind starea de alertă”, adăugat Orban, care a spus și cum vor fi ajutați părinții, în contextul închiderii școlilor:

”Avem o ordonanţă de urgenţă în curs de adoptare pe care am dezbătut-o în primă lectură şi pe care o vom adopta săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, care va avea prevederi clare legate de asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care lecţiile sunt online”, a spus Ludovic Orban.