Radu Crăciun, preşedintele APAPR, vine cu noi informații despre pensie. Potrivit acestuia, în anul 2021, pensiile private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2020 un randament mediu de 6,19%, de trei ori mai ridicat decât rata inflaţiei de anul trecut.

În același timp, președintele APAIR a subliniat faptul că, în termeni monetari, fondurile de Pilon II au produs în 2020 un câştig net exclusiv pentru participanţi în valoare de 900 de milioane de euro, după deducerea tuturor comisioanelor.

„De la începutul sistemului până la sfârşitul lui 2020 randamentul mediu anualizat a fost de 8,2%, deci randamentul anual, în condiţiile în care media inflaţiei în această perioadă a fost de aproximativ 3%. Per total, în întreaga durată de viaţă a fondurilor de Pilon II câştigul net pentru participanţi a fost de 3,5 miliarde de euro, randament investiţional.

Dacă ne uităm la singurul an în care fondurile de pensii private nu au bătut inflaţia, înţelegem că de fapt singurul risc major pentru fondurile de pensii private Pilon II este riscul politic, pentru că anul 2018 a fost un an foarte special din acest punct de vedere, un an în care riscul politic pentru existenţa fondurilor private de Pilon II a devenit dintr-o dată foarte mare. Acela a fost singurul an în care, prin reacţia pieţelor financiare la variantele decizionale care se vehiculau, în urma reacţiei pieţelor financiare, practic, fondurile de pensii private Pilon II nu au bătut inflaţia”, a menţionat Radu Crăciun, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ce se întâmplă cu românii care au o astfel de pensie

El a mai menționat faptul că Pilonul II administrează în prezent active nete de peste 75 miliarde de lei (15,4 miliarde de euro) în numele a 7,6 milioane de participanţi, iar fondurile au făcut deja plăţi de 397 milioane de lei către 46.000 de beneficiari, atât participanţi cât şi moştenitori ai acestora.

De asemenea, potrivit acestuia, la momentul actual, peste un milion de români (adică 1 din 7) au acumulat mai mult de 20.000 lei în contul lor personal de pensie din Pilonul II.

Făcând o comparație cu performanţa investiţională a Pilonului II pe toată durata sa de funcţionare cu inflaţia corespunzătoare, precum şi cu acumularea într-un depozit bancar sau cu investiţia în euro, calculele realizate de APAPR arată că în 13 ani de funcţionare Pilonul II a realizat pentru români câştiguri financiare net superioare inflaţiei şi acumulării în depozite bancare în lei (de aproape 3 ori) ori cumpărării de euro (de 4,5 ori).

În ceea ce privește situația „românului mediu” care câştigă salariul mediu pe economie şi a cotizat lună de lună pe toată existenţa Pilonului II (152 de luni), conform datelor APAPR , contribuţiile brute virate în Pilonul II au însumat 16.998 lei.

Totodată, peste aceste contribuţii, participarea la Pilonul II i-a adus acestuia un câştig mediu net de 5.510 lei, faţă de 1.937 lei (cât ar fi însemnat indexarea contribuţiilor cu inflaţia corespunzătoare), 1.864 lei (cât ar fi însemnat depunerea lunară a sumelor în depozite bancare în lei, cu dobândă cu capitalizare) sau 1.222 lei (cât ar fi reprezentat câştigul din cumpărarea lunară de euro şi actualizarea sumei la finele perioadei).