Veste proastă pentru elevi! Sorin Cîmpeanu a declarat că, potrivit calendarului de aprobări ale programelor școlare, licitațiile pentru manualele noi va fi lansată cel mai probabil în mai. În acest context, „nu are sens să sperăm” că elevii vor primi manualele înainte de decembrie, spune ministrul, deoarece licitațiile durează cel puțin șapte luni.

Trebuie menționat că declarațiile lui Cîmpeanu au fost făcute în cadrul unei dezbateri la Parlament, organizată de cele două comisii de învățământ.

Veste proastă pentru elevi

„Cu planuri-cadru aprobate la final de ianuarie, cu programele aprobate la final de aprilie, cu licitație demarată la începutul mai – manualele, pe baza celor opt ani de experiență, ar fi gata în decembrie.

Nu a fost nicio licitație cu durata mai mică de șapte luni. Anul trecut, spre exemplu, licitația a fost lansată foarte corect, foarte bine în luna decembrie și manualele au ajuns în octombrie, deci 10 luni.

Una este să lansezi licitaţia în luna decembrie şi una este să lansezi în luna mai. Nu are sens să sperăm că făcând același lucru, în același fel – pentru că legislația achizițiilor publice nu s-a schimbat – să ne așteptăm la rezultate diferite. Deci, dacă totul merge foarte bine, manualele vor fi gata în decembrie. Și asta nu e deloc bine”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, este demn de menționat că pot fi păstrate manualele din anul precedent, în cazul în care programa nu se modifică cu mai mult de un sfert.

„Avem o altă regulă care ne spune că, în cazul în care revizuirea programelor este sub 25%, manualele se păstrează și este în sarcina profesorului de a adapta ceea ce predă la o programă revizuită”, a adăugat ministrul Educației .

Au fost trimise peste 4.000 de propuneri de modificare

Acesta a mai explicat că au fost trimise peste 4.000 de propuneri de modificare a variantelor de planuri-cadru puse în dezbatere publică, principalele puncte de interes vizând adaptabilitatea la piața muncii, egalitatea de șanse, dezvoltarea creativității și a culturii civice.

„Din cele peste 4.000 de propuneri de modificare a variantelor de planuri-cadru puse în dezbatere în data de 5 ianuarie şi aflate în dezbatere până la finalul acestei luni, am reţinut reluarea unor elemente rezultate în urma unor consultări foarte ample.

Profilul absolventului ar trebuie să se bazeze, să aibă în centru încrederea de sine, să aibă în centru învăţarea autonomă, să aibă creativitatea, să aibă spiritul antreprenorial şi să aibă capacitate de alegere şi adaptare. Acestea sunt concluziile pe care am încercat să le sintetizez în urma a tot ceea ce s-a discutat.

Nevoile societale exprimate cel mai frecvent, cu care sunt întrutotul de acord, sunt egalitatea de şanse, alfabetizarea funcţională, adaptabilitatea la piaţa muncii, creativitate şi inovare, cultură civică şi democratică. Sunt întrutotul de acord şi susţin ca planurile-cadru şi, mai apoi, programele pentru fiecare disciplină să reflecte aceste lucruri”, a conchis Sorin Cîmpeanu.