Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, vine cu vești proaste pentru acești români. Potrivit acestuia, cheltuielile cu  salariile din aparatul de specialitate şi din instituţiile de cultură subordonate vor fi reduse cu aproximativ 20-25%.

Totodată, acesta a subliniat faptul că, Românai trece printr-o criză economică destul de complicată și există o multitudine de proiecte aflate în derulare care trebuie să primească sprijinul de care au nevoie.

“Este clar că trebuie să reducem costurile – cu salariile, în principal, şi costurile de alte tipuri, cu toate lucrurile de funcţionare, toate costurile trebuie reduse. Este o perioadă de criză, foarte complicată, avem foarte multe proiecte în derulare care trebuie să primească sprijinul necesar. (…) Un lucru este clar: se vor reduce într-un procent – habar n-am dacă e mare, dacă e mic – de 20-25% cheltuielile cu salariile“, a spus Moldovan, în cadrul unei conferințe de presă.

Cine sunt cei vizați de aceaste tăieri

În ceea ce privește persoanele vizate de noile reguli, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că reducerile vor fi operate fie prin restructurarea unor posturi, fie prin reducerea normei de lucru.

De menționat este faptul că, potrivit acestuia, deciziile urmează să intre în vigoare cel mai probabil începând cu data de 1 mai, în contextul în care săptămâna viitoare va fi votat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs.

Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a ținut să precizeze faptul că,  în cazul instituţiilor de cultură subordonate – Centrul Judeţean pentru Cultură, Complexul Muzeal şi Biblioteca Judeţeană, deciziile privind încadrarea în costurile de personal reduse vor fi luate de manageri, împreună cu consiliile de administraţie.

În ceea ce privește cheltuielile din județ, datele prezentate Radu Moldovan în cadrul conferinței de presă arată că  bugetul de cheltuieli al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru anul în curs este estimat la circa 460 milioane de lei.

Din întreaga sumă, 334,5 milioane lei  sunt pentru investiţii, 71,5 milioane lei pentru cheltuielile sociale, 24 milioane lei pentru cheltuielile din domeniul “cultură”, 23 milioane lei pentru culte şi sport şi 11,5 milioane lei pentru cheltuielile cu aparatul propriu.