Modificări privind bursele de merit ale elevilor, propuse de edilul Sectorului 2 din Capitală! Radu Mihaiu anunţă că proiectul său va fi supus dezbaterii publice.

„Nu vom mai permite ca şcoli care nu au niciun absolvent de bacalaureat sau capacitate să ia burse de merit”

Miercuri, 31 martie, primarul Sectorului 2 a explicat că acest proiect prevede ca bursele de merit să fie alocate în baza deciziei luate de către consiliul de administraţie al şcolii, iar alocarea bugetară pentru fiecare unitate de învăţământ să ţină cont de performanţele instituţiei respective.

Radu Mihaiu a făcut aceste precizări în debutul şedinţei de Consiliu Local de miercuri, în care au fost adoptate cuantumul şi numărul burselor aferente semestrului II.

„Am propus pentru aceste burse să se păstreze cuantumurile votate în semestrul trecut, asta deşi ele pur şi simplu au explodat. În acest moment avem 24.000 de burse, faţă de 18.000 în semestrul trecut.

Avem extraordinar de multe burse pentru nota 10, care au explodat, la fel, faţă de semestrul trecut. O să pun în dezbatere în scurt timp un proiect prin care aş vrea ca bugetele pentru burse să fie alocate pentru şcoli şi să fie distribuite – sigur, ce excede limitei legii, toate bursele sunt acum, conform legii, minimum o sută de lei, acestea vor fi plătite exact aşa cum sunt – dar bursele de merit care exced valorii de 100 de lei să fie alocate de către consiliul de administraţie, iar alocarea bugetară pentru fiecare şcoală în parte să fie făcută pe criterii de performanţă ale şcolilor.

Nu vom mai permite ca şcoli care nu au niciun absolvent de bacalaureat sau care a luat capacitatea să ia burse de merit, pentru că nu mi se pare normal”, a precizat primarul, citat de Agerpres.

„Profesori care dau note mai mari nu pentru a încuraja meritul şi performanţa, (…) ci pentru a încuraja financiar un elev”

Iniţiativa primarului din Sectorul 2 nu se referă la bursele sociale sau de studiu, a subliniat clar acesta. Radu Mihaiu a mai transmis că pentru bursele din acest semestru sunt prevăzute 30 de milioane de lei.

„Astăzi votăm grilele care au fost semestrul trecut. Este un efort bugetar imens: 30 de milioane de lei, doar acest semestru. Aşteptăm să vină de la Guvern banii pentru burse. Înţeleg că au fost ceva prinşi în buget, nu ştiu dacă au fost prinşi suficienţi.

Aşteptăm să vedem care este alocarea bugetară pentru burse din partea Guvernului, dar din punctul meu de vedere nu mai putem să mergem cu bursele în acest fel, pentru că sunt o ipocrizie şi sunt – din punctul meu de vedere, în acest moment – sunt profesori care dau note mai mari nu pentru a încuraja meritul şi performanţa, aşa cum ar trebui să fie, ci pentru a încuraja financiar un elev. Or, sensul bursei de merit este de a încuraja performanţa şi meritul, nu de a încuraja suplimentarea veniturilor.

Vom pune în dezbatere un proiect de acordare a burselor prin care bugetele să se aloce către şcoli. Consiliile de administraţie ale şcolilor decid cum se duc aceste bugete exclusiv pe burse – deci şcolile nu vor putea folosi banii pentru altceva, decât pentru burse, dar bugetul alocat fiecărei şcoli în parte va depinde de performanţa şcolară”, a explicat Mihaiu.

Ce s-a adoptat deja referitor la bursele acordate elevilor din Sectorul 2?

Conform proiectului adoptat în şedinţa de marţi, se aprobă 24.169 de burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2, aferente semestrului II al anului şcolar 2020-2021.

Din totalul de 24.169 de burse: 153 sunt burse de performanţă, 19.561 sunt burse de merit, 619 burse de studiu şi 3.836 burse sociale.

Din totalul burselor de merit:

  • 1.950 sunt pentru elevi cu nota 10 (bursă lunară de 600 de lei);
  • 9.455 pentru medii cuprinse înte 9,50 – 9,99 (bursă lunară de 300 de lei);
  • 5.657 pentru medii cuprinse între 9,00 – 9,49 (bursă lunară de 155 de lei);
  • 2.466 pentru medii cuprinse între 8,50 – 8,99 (bursă lunară de 100 de lei).

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea