Chiar înainte de a se stinge ultimele sclipiri ale artificiilor de comunicare generate de anularea reuniunii la vârf Serbia-Kosovo ce ar fi trebuit să se desfăşoare la Casa Alba, cu Donald Trump amfitrion, Franţa şi Germania au început să acţioneze în aceeaşi direcţie: normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, însă în ce cadru şi cu ce preţ?

Întrebarea se pune în condiţiile în care Serbia şi Kosovo par să fi convenit în linii generale asupra unor schimburi de teritorii, trecând astfel linia roşie a inviolabilităţii graniţelor interne ale fostei Iugoslavii. Astfel că se pune pe bună dreptate întrebarea dacă nu cumva o normalizare grăbită a relaţiilor Serbia-Kosovo s-ar întoarce ca un bumerang. Adică, în loc să funcţioneze ca o piatră de temelie pentru stabilitatea în Balcanii de Vest şi Europa de Sud-Est în ansamblu, să ajungă să alimenteze reinflamarea unor focare de tensiune în fosta Iugoslavie.

Înainte de toate, o eventuală modificare a graniţelor în nordul Kosovo şi în sud-vestul Serbiei în numele omogenităţii etnice înseamnă de facto o legitimare a revizionismului Serbiei Mari şi al Albaniei Mari.

Efectele colaterale destabilizatoare ale unei modificări a graniţelor între Serbia şi Kosovo se vor face foarte repede simţite atât în Macedonia de Nord, cât şi în Bosnia şi Herţegovina.

La mijlocul anului 2020 şi în umbra pandemiei, perspectiva europeană a Balcanilor de Vest nu mai are aura şi nici credibilitatea stabilizatoare pe care o avea în anii ’90 când era promovată ca o soluţie alternativă la fundătura naţionalismului.

Bulgaria şi România, membri deplini ai UE din 2007, nu au beneficiat de sprijinul pe care l-au avut ţările din sud în anii ’80 şi au trăit această integrare în principal ca un al doilea şoc de adaptare, după cel provocat de prăbuşirea comunismului.

Pot garanta Germania şi Franţa şi UE, în ansamblu, în viitorul apropiat, un orizont de integrare deplină şi pachete de susţinere a ajustărilor necesare?

Fără un răspuns afirmativ la întrebarea de mai sus, Balcanii de Vest vor rămâne un teren al confruntărilor atât între forţe europene, cât şi între obiectivele geopolitice regionale ale Chinei, Rusiei şi SUA.