Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că instituția pe care o conduce dorește ca spectatorii să revină pe stadioane mai devreme de luna martie, însă acest lucru va fi posibil în funcție de evoluția pandemiei în această iarnă.

“Noi ne doream să avem spectatori de până la 30% din capacitatea stadionului la meciul cu Norvegia. Iar de la acest model să putem să deschidem stadioanele şi la meciurile echipelor de club.

Acum să vedem care va fi evoluţia pandemiei în această iarnă, iar când se va relua campionatul să putem să avansăm o asemenea propunere.

Primul meci la nivel de naţională va fi în luna martie, iar noi, ca federaţie, ne dorim să avem spectatori pe stadioane mult mai devreme de luna martie”, a declarat Răzvan Burleanu.

Ce spunea ministrul Sportului cu privire la revenirea fanilor pe stadioane

Pe 4 noiembrie, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, anunţa că procedurile privind reluarea competiţiilor sportive care să beneficieze de prezenţa spectatorilor au fost suspendate din cauza creşterii numărului de infectări cu COVID-19. El afirma că accesul spectatorilor pe arenele sportive va fi permis în momentul în care va exista un trend descendent al infectărilor cu noul virus.

România urma să întâlnească Norvegia, pe 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în Liga Naţiunilor, însă meciul a fost anulat de UEFA după ce lotul oaspeţilor nu a putut ajunge la Bucureşti în urma unui caz de COVID-19.

Competiţiile sportive din România, întrerupte la începutul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, s-au reluat pe 13 iunie, când au fost organizate primele meciuri din Liga 1.

Ulterior s-au reluat concursurile şi la alte discipline sportive, însă la toate accesul spectatorilor a fost interzis, conform restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei.