Vești bune pentru mai multe categorii de pensionari din România. Aceștia au șansa, potrivit ultimelor prevederi legale, să iasă la pensie cu mult mai devreme față de restul românilor. Cu toate acestea, reducerea vârstei standard de pensionare este posibilă doar în anumite condiții, pentru anumite categorii de angajați, care vor putea să iasă mai repede din câmpul muncii fără ca suma pe care o încasează la pensie să aibă de suferit.

Astfel, cei care pot beneficia de pensionare anticipată sunt cei care au muncit în condiții deosebite sau în condiții speciale.  Potrivitr legilor în vigoare, locurile de muncă în condiţii deosebite sunt cele unde „gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor”.

Cine se poate pensiona mai devreme

În aceste situații, oamenii care au lucrat în condiții deosebite, pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă, se vor scădea din vârsta standard de pensionare câte patru luni. Începând cu luna noiembrie, se vor putea pensiona și cu 10 ani mai devreme în cazul în care au lucrat 30 de ani, cei care au lucrat în condiții deosebite.

Locurile de muncă în condiții speciale:

  1. unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
  2. activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;
  3. aviația civilă, pentru personalul navigant, cum e cazul celor pe avioane clasice de transport public sau însoțitorilor de zbor, printre alții;
  4. activitățile și unitățile precum cele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții, de exemplu, pentru manipularea materiilor explozive (cum ar fi minerii de suprafață și aritificerii) sau pentru activitățile desfășurate de către personalul de pe platforme marine, printre altele;
  5. activitatea artistică desfășurată în profesii precum cea de balerin, dansator, acrobat sau solist vocal de operă sau de operetă, printre altele.

Conform prevederilor legale, pentru cei care au lucrat în condiții speciale de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare se va face cu câte șase luni pentru fiecare an lucrat în astfel de condiții. Cu toate acestea, minimum este de un an lucrat și se poate ajunge până la o reducere cu 12 ani de zile.


Te-ar putea interesa și: