Inițiativa a fost lansată de către reprezentanții școlilor private. Drept răspuns, reprezentanții Inspectoratului Școlar București spun că decizia s-a luat doar pentru 14 zile și că situația va fi reevaluată la finalul acestei perioade.

Un sondaj privind rata de infectare a elevilor

Reprezentanții școlilor private au făcut un sondaj intern cu privire la rata de infectare a elevilor de la începerea școlilor până la decizia de închidere din 20 octombrie.

De asemenea, reprezentanții școlilor private dau exemplul altor state europene, care nu au închis școlile precum Marea Britanie, Germania sau chiar Belgia, unde rata de infectare este foarte mare.

Reprezentanții părinților nu sunt de acord cu solicitarea școlilor private de redeschidere a cursurilor fizice. Inspectoratul Școlar Bucureşti a subliniat că decizia de închidere fizică a şcolilor din Capitală va fi reevaluată după 14 zile, adică în jurul datei de 3 noiembrie.

Totuși, ministrul Sănătății atrage atenția că școlile mai rămân închise 2 săptămâni și după ce se iese din scenariul roșu.

„Acele restricții pe care le impunem acum vor merge încă 2-3 săptămâni și după ce numărul de cazuri va scădea. Fiindcă numai așa putem să limităm ce se întâmplă în acest moment”, a spus Nelu Tătaru.

Trebuie menționat că în Bucureşti a fost suspendată prezenţa fizică la cursuri în școli și grădinițe după ce rata de infectare a sărit de 3 cazuri la mia de locuitori și s-a intrat în scenariul roșu.

Asociația școlilor particulare reprezintă peste 200 de astfel de școli, cu peste 15.000 de elevi.

Unde au mai fost închise școlile

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a luat decizia trecerii în scenariul roşu a şcolilor din municipiul Braşov şi din comuna Hărman. Mai mult, vor fi închise discotecile, cluburile şi pieţele comerciale, pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus la peste 3 la mia de locuitori.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat astăzi Hotărârea nr. 34/27.10.2020, privind constatarea depăşirii incidenţei cumulate de 3/1.000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile în municipiul Braşov şi comuna Hărman, precum şi instituirea unor măsuri suplimentare de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus”, a anunţat Instituţia Prefectului – Judeţul Braşov pe pagina de Facebook.

Măsurile au fost instituite în municipiul Braşov şi în comuna Hărman pentru o perioadă de 14 zile, începând de miercuri, 28 octombrie, acestea fiind: suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa „faţă în faţă” în unităţile de învăţământ preuniversitar, suspendarea activităţii cu publicul a cluburilor şi discotecilor şi a activităţilor cu publicul ale cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

Sursă foto: Sursa foto: INQUAM Photos/Alex Nicodim