Ministrul a fost întrebat dacă îi este teamă că numărul de cazuri de COVID-19 va crește odată cu măsurile de relaxare ce vor intra în vigoare de la 15 iunie, dar și despre interesul românilor pentru respectarea măsurilor. Vela punctat faptul că a văzut mulți români responsabili, lucru care s-a întâmplat și în starea de urgență și apreciază acest lucru.

„Există o situație în care euforia, bucuria perioadei acesteia de distracție, de căldură, de vacanță se simte în aer, se simte în tot ceea ce vedem. Am văzut în același timp și foarte mulți cetățeni responsabili care poartă mască, care păstrează distanțarea socială … Oamenii au foarte multă responsabilitate pe care o apreciez ca atare, responsabilitate pe care am salutat-o și am apreciat-o și în perioada stării de urgență”, a declarat Marcel Vela, în direct la Digi24.

În privința deciziei de prelungire a stării de alertă, Marcel Vela are speranța că politicienii vor da dovadă de responsabilitate atunci când vor lua decizia, lăsând la o parte contradicțiile politice și prioritizând sănătatea publică.

„Sunt optimist, pentru că mă bazez în același timp și pe responsabilitatea parlamentarilor și politicienilor, pentru că dincolo de orice polemică, dincolo de orice contradicție politică sau parlamentară, cred că există un interes național: grija pentru sănătatea publică și pentru viitorul națiunii”, a adăugat ministrul.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea