A trecut o săptămână de când am propus partidelor politice semnarea Pactului național pentru bunăstarea românilor, prin care să ne asigurăm că niciun semnatar al acestui acord nu va tăia vreodată pensiile și salariile oamenilor și că vor continua să implementeze măsurile de sprijin pentru antreprenori și IMM-uri.

Niciunul dintre partidele de opoziție nu a semnat acest pact, fapt care ne îngrijorează și ne face să credem că pregătesc noi tăieri ale salariilor și pensiilor, concedieri și creșteri ale impozitelor și taxelor.

Și pentru că pe oamenii politici ai opoziției nu ne putem baza, invit membri ai societății civile – cetățeni și organizații – care își doresc cu adevărat binele public, să susțină și să semneze acest pact. Chem românii alături de mine, ca să continuăm creșterea veniturilor și măsurile de sprijin menite să ducă România mai departe!

Va fi cutremur economic în România. S-a anunțat creștere zero

Creștere economică zero într-un an, maximum doi, inversarea ciclului economic, reducerea ritmului de creștere a salariilor. Toate acestea sunt profețiile despre România a celei mai mari agenții de rating din lume. După alegerile parlamentare, Guvernul va dezlănțui iadul austerității.

Ritmul de creştere al economiei româneşti va rămâne sub 4% în acest an, după care se va reduce în 2020-2021 din cauza încetinirii cererii externe, a reducerii ritmului de creştere a salariilor şi a unui mediu fiscal mai neutru, apreciază agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s, care a reconfirmat ratingul de ţară al României la BBB- cu perspectiva stabilă.

„Ne aşteptăm ca expansiunea economiei româneşti să continue în 2019, cu o creştere de sub 4%, stimulată de consumul public şi privat. În 2020 însă, ciclul de creştere economică ar urma să se inverseze, iar avansul PIB se va diminua spre 3%-3,5% şi posibil chiar mai jos, pe măsură ce impulsul fiscal, creşterea salariilor şi cererea externă se vor reduce. Momentul în care va avea loc inversarea ciclului economic este dificil de prognozat, însă există riscul ca această inversare să aibă loc mai repede şi mai puternic decât prognozăm în prezent„, semnalează reprezentanţii S&P.

Aceştia subliniază una dintre presupunerile lor de bază este că Executivul va înăspri bugetul pentru a contracara majorările preconizate în cheltuielile cu pensiile în 2020 şi 2021, după alegerile parlamentare.

„De aceea, preconizăm în ceea ce priveşte contribuţia netă la creşterea PIB de pe urma măsurilor fiscale ca aceasta să fie doar una modest pozitivă în 2020 şi practic zero în 2021″, mai spun reprezentanţii agenţiei de rating.