Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă amenajarea unui corp de clădire din Spitalul Militar din Iaşi pentru pacienţii cu COVID-19, în urma discuțiilor avute cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, după cum transmite Agerpres.

Astfel, ministrul a precizat că vor fi alocate 16 paturi pentru cei infectaţi cu COVID-19, însă există posibilitatea de a mări capacitatea la 40 de locuri.

„Am evaluat Spitalul Militar, cu acordul ministrului Ciucă, pentru a putea introduce, sper cât mai curând, de mâine sau de luni, în circuitul suport COVID a unui corp de clădire. În acelaşi timp, am evaluat posibilitatea ca unele cazuri cu simptomatologie uşoară şi medie care vin din alte judeţe să poată fi redirecţionate în acele judeţe şi păstrate acolo, pentru a păstra spitalele din Iaşi efectiv pentru cazurile severe şi critice”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Acesta a precizat că toate cele 378 de paturi pentru persoanele care s-au infectat cu noul coronavirus sunt ocupate în spitalele suport COVID din Iași.

„Am evaluat situaţia de la Spitalul de Boli Infecţioase, ne-am deplasat la Spitalul Militar, am fost la Spitalul de Recuperare şi la Spitalul Judeţean Sfântul Spiridon. Capacitatea este aproape de maxim la nivelul municipiului Iaşi.(…) În dinamică, am putut vedea atât la Infecţioase, cât şi la Neurochirurgie sau Spitalul de Recuperare, aproape pline paturile de terapie intensivă, dar în acest moment nu avem niciun pacient pe ventilator. Înseamnă că este o patologie care poate fi controlată în acest moment, dar să nu uităm că în medicină există bolnavi, nu boli, iar evoluţia poate fi nefastă uneori”, a declarat Tătaru.

El a spus că, în prezent, cei aflaţi în spitalele ieşene din cauza noului coronavirus preferă să rămână internaţi, făcând precizarea că este vorba de pacienții asimptomatici, care până acum preferau să se externeze după o oră petrecută în spital.

„Dacă în urmă cu o lună de zile ne confruntam cu solicitarea pacienţilor de a se externa şi a asimptomaticilor de a nu rămâne o oră în spital, în acest moment ne confruntăm cu temporizarea plecării din spital, chiar şi asimptomaticii. De aceea avem o suprapopulare a tot ceea ce înseamnă secţii de boli infecţioase, pneumologie sau spitalele suport COVID”, a explicat ministrul Sănătăţii.