Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că în prezent la terapie intensivă sunt 1.400 de paturi pentru cazurile COVID-19, alte 280 urmând să fie disponibile în următoarele două săptămâni.

Ministrul Sănătăţii a precizat că la nivel naţional a fost suplimentat numărul de paturi pentru cazurile severe de COVID-19 din terapiile intensive.

„Am operaţionalizat mai multe paturi de terapie intensivă. Dacă la nivelul ţării avem o echilibrare a numărului de cazuri în ATI, la Bucureşti gestionăm un număr mai mare de cazuri. Rămâne îndemnul pentru respectarea unor reguli şi pentru prezenţa la medic şi la spital în faza incipientă, nu în faza gravă a bolii. Avem 1.400 de paturi pentru terapie intensivă COVID în acest moment. Şi avem în operaţionalizare încă 280 de paturi în următoarele două săptămâni”, a mai declarat ministrul Nelu Tătaru.

Tătaru: Măsurile de sărbători țin doar de noi

Ministrul Sănătăţii a mai declarat în cadrul conferinței de presă că depinde de fiecare dintre noi dacă vom sărbători în familie sfârşitul de an, menţionând că rămân în vigoare aceleaşi măsuri de prevenire a infectărilor cu SARS-CoV-2.

„Recomandarea rămâne aceeaşi, ca tot ceea ce înseamnă recomandare generală să fie respectat şi acum. Ţine doar de noi dacă sărbătorile sunt mai laxe, în familie. Ţine doar de noi dacă transmiterea în comunitate va fi mai mică”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a spus totodată că indicele într-o localitate este dat de transmiterea în comunitate.

„În funcţie de indice avem o serie de reguli sau restricţii care se impun, până la carantinarea unei localităţi”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Record de persoane la terapie intensivă

Conform datelor transmise sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), un număr record de persoane infectate cu noul coronavirus a fost înregistrat la secţiile de terapie intensivă din ţară, anume 1.249.

Potrivit sursei citate, în total, 13.040 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil.

Pe teritoriul României, 46.389 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.952 de persoane se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 70.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 62 de persoane.

Sursă foto: Inquam Photos / Cristi Vescan