Preţul călătoriei cu metroul se va majora începând de anul viitor, aceasta fiind singura modalitate prin care se pot acoperi creşterile salariale cerute de sindicatele Metrorex, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

„Aşa cum am prevenit opinia publică încă de la începutul discuţiilor cu sindicatul Metrorex, orice creştere salarială se va reflecta în preţuri. Nu avansez cifre. Cei care au responsabilitate în acest domeniu să-mi prezinte în primul rând mie aceste cifre. Ce ştiu precis este că această creştere salarială nu poate fi dusă în bugetul Metrorex altfel decât printr-o creştere a preţului biletului”, a spus Şova.

Ministrul a admis totuşi că Metrorex ar putea obţine venituri noi din închirierea spaţiilor comerciale.

„Acest lucru este posibil dacă s-ar putea petrece repede şi nu am fi obstrucţionaţi de comercianţii actuali, care nu plătesc chirie. Ce câştigă Metrorex din închirierea spaţiilor va contribui la echilibrarea bugetului companiei, astfel încât influenţa majorărilor salariale să nu fie semnificativă sau poate chiar deloc să nu fie transmisă în preţul biletelor de călătorie”, a adăugat Şova.

Sindicatele de la metrou au obţinut o creştere salarială de 20% pentru anul viitor, după ce au ameninţat cu greva generală