Codul galben intră în vigoare joi la ora 4 şi va fi valabil până vineri la ora 14.00.

Potrivit meteorologilor, în majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviţă şi, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, va ninge şi va fi viscol în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.

Meteorologii au emis un cod galben de vreme rea pentru nord-estul, sud-estul, sudul, centrul şi sud-vestul ţării. Potrivit acestora vor exista zone în care se va depune un strat consistent de zăpadă. În anumite regiuni vântul va sufla cu 70 de kilometri pe oră. 

În zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor fi precipitaţii abundente, astfel încât în intervalul menţionat se vor acumula cantităţi în general de 25 – 50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, unde şi vântul va avea intensificări cu rafale de 60 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

La altitudini mai joase, precipitaţiile vor fi în special sub formă de ploaie şi lapoviţă, favorizând topirea stratului de zăpadă.

În cea mai mare parte a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali va ninge mult, se va depune un strat nou de zăpadă, consistent, iar vântul se va intensifica.

În judeţele Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În judeţele Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului.

Local şi temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 55 km/h şi peste 70 km/h la munte, viscolind şi spulberând zăpada.

În nordul şi vestul Olteniei şi în nordul Munteniei va ploua, iar în centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei vântul va sufla cu putere şi va fi polei.

Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice, unde se vor acumula cantităţi de apă cuprinse în general între 10 şi 25 l/mp. De asemenea, în centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 70 km/h şi se va semnala polei.

Sursa: Mediafax