Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a anunţat că 47 de şcoli şi grădiniţe au cursurile suspendate din cauza gripei. De altfel, edilul a purtatmăscă de protecție și halate. Exemplul ei a fost urmat și de consilierii generali ai PSD, care s-au prezenta la ședința de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) aceleași instrumente: halate şi măşti de protecţie.

”Ne protejăm de viruşii guvernamentali”, a spus Firea.

„Avem peste 1.905 de cazuri de gripă raportate doar la şcolile de stat, dar în continuare pe site-ul instituţiei Guvernului, numărul cazurilor trecute în dreptul Capitalei rămâne 92”, a mai spus Gabriela Firea, la începutul ședinței.

Gabriela Firea a explicat că nu trebuie creată panică, dar nici „nu trebuie să stăm cu mâinile-n sân şi să privatizăm sistemul de sănătate”.

Gripa face ravagii

Potrivit informaţiilor prezentate luni la Comandamentul de urgenţă convocat din cauza cazurilor de gripă, până acum în Bucureşti s-au înregistrat 939 de cazuri de gripă sezonieră la copii din învăţământul de stat. Autorităţile medicale îndeamnă populaţia să meargă la medicii de familie şi să nu mai ia cu asalt camerele de gardă ale spitalelor sau să solicite consult medical la 112.