Campania naţională de vaccinare merge în ritm accelerat în România, dar şi valul trei al pandemiei loveşte dur. În acest context, primarul PNL din Sectorul 6, Ciprian Ciucu, vine cu noi precizări. Acesta vorbeşte despre noi restricţii care se impun.

Vor închide Bisericile de Paşti?

Ciprian Ciucu a vorbit despre limitarea clienţilor din centrele comerciale, dar afirmă cu tărie că în acest moment nu este nevoie de o carantină în București. Primarul ar vrea ca bisericile să rămână deschise de Paște, cu anumite condiții.

„Noi trebuie să facem tot ce putem în acest moment, tocmai ca să nu fie necesară o carantină în București. În acest moment, încă nu este necesară și depinde și de noi, dar și într-o foarte mare măsură depinde și de populație să respecte regulile, pentru a nu ajunge la carantină, carantina fiind destul de costisitoare pentru oraș”, a explicat Ciucu, conform RFI.

Noi măsuri împotriva COVID-19

Primarul Sectorului 6 vrea noi măsuri împotriva pandemiei în așa fel încât să nu se ajungă la o carantină în București. „Sunt mai multe măsuri pe care le-am discutat ieri cu premierul și cu primarii din București.

Vor fi mult mai atent monitorizate centrele comerciale și ne gândim la introducerea unei măsuri suplimentare, inclusiv pentru centrele comerciale, astfel încât numărul de oameni care au efectiv acces într-un centru comercial sau într-un magazin în același timp să fie limitat, iar cozile care se vor crea pe de o parte vor descuraja oamenii să vină în centrele comerciale în număr foarte mare, iar pe de altă parte, vor trebui bine gestionate de către Poliția Locală, astfel încât să se respecte măsurile de distanțare fizică. Sunt și alte tipuri de măsuri.

Trebuie să mutăm, cel puțin pe instituțiile publice, cât de mult putem activitatea în online și noi am discutat foarte mult de acest aspect la Primăria Sectorului 6 și nu numai că am discutat, dar și facem acest lucru și de asemenea trebuie să introducem mult mai serios telemunca”, a mai spus Ciucu.

Ciprian Ciucu ar vrea ca bisericile să rămână deschise de Paști, cu anumite condiții. „Aici aștept și eu să văd care este decizia Guvernului.

Momentan, nu avem decât o declarație iresponsabilă a liderului PSD, care spune că el preferă să plătească o amendă, sfidând efectiv autoritățile și legea, să se ducă la slujba de Paște.

Din punctul meu de vedere, cu o foarte bună informare a populației și cu respectarea măsurilor și cu impunerea unor măsuri special pentru noaptea de Paște, se pot ține slujbele”, a explicat Ciucu.

„Cred că lumea și înțelege în acest moment că trebuie să fie mult mai precaută. Trebuie să avem un set de măsuri speciale, care să fie recomandate de către Departamentul de Situații de Urgență pentru noaptea de Paște, le vom evalua să vedem cum sunt și le vom urma”, a încheiat edilul.

Sursa foto INQUAM / Sabin Cirstoveanu