Este vorba despre județul Dâmbovița, în care ar urma să fie impuse restricţii suplimentare faţă de cele adoptate la nivel naţional. Mai exact, Aurelian Popa, prefectul județului, a propus Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă aprobarea unei decizii prin care purtarea măştii de protecţie să devină obligatorie în spaţii exterioare precum pieţe sau târguri.

Între timp, autorităţile au constatat un nou focar de COVID-19 la un centru de dializă, unde nouă pacienţi au fost diagnosticaţi cu această boală.

”Luând în considerare faptul că situaţia epidemiologică din judeţul Dâmboviţa, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr extrem de mare de cazuri, fiind un risc epidemiologic ridicat, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare, prefectul Judeţului Dâmboviţa a supus dezbaterii astăzi, 28.07.2020, un proiect de hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa prin care se propune extinderea obligativităţii purtării măştii şi în spaţiile publice deschise în care sunt organizate pieţe, târguri sau oboare.

Totodată, se propune pentru comercianţii care desfăşoară astfel de activităţi obligativitatea purtării, atât a măştii de protecţie cât şi a mănuşilor”, anunţă Prefectura Dâmboviţa, marţi după-amiază.

Masca devine obligatorie de joi

Andreea Dinu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat pentru News.ro că măsura ar urma să fie adoptată până miercuri la prânz şi să intre în vigoare de joi dimineaţă.

”Această propunere nu s-a adoptat momentan. Este supusă aprobării cu termen până la data de 29 iulie ora 12.00, după care, dacă va fi aprobată, intră în vigoare cu data de 30 iulie, la ora 6.00 dimineaţa”, a declarat Andreea Dinu.

Această măsură strictă a fost propusă în contextul în care, în ultimele zile numărul de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus a continuat să crească în Dâmboviţa. Autorităţile au anunţat un focar de COVID-19 la un centru de dializă din judeţ, după ce nouă dintre pacienţi au fost diagnosticaţi.

În acest judeţ, 51 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, numărul total al celor infectaţi ridicându-se la 1.682.