Anunțul a fost făcut de primarul din Courmayeur. Acesta a declarat pentru Afp că situaţia gheţarului Planpincieux, un colos de gheaţă situat pe versantul estic al piscului Grandes Jorasses, în partea italiană a masivului Mont Blanc, din care riscă să se prăbuşească un fragment de dimensiuni mari, s-a „ameliorat uşor”, relatează agerpres.

„Ne aflăm într-o fază de uşoară ameliorare”, a declarat pentru AFP primarul Stefano Miserocchi. „Nu am ajuns încă la situaţia dinainte de închidere. Este puţin mai bine, însă nu am revenit încă la normal”, a adăugat el, precizând că „măsurile de urgenţă rămân la fel: evacuarea locuitorilor din zonă şi închiderea drumului spre Val Ferret”.

Un volum de gheaţă estimat la 500.000 de metri cubi este pe punctul de a se desprinde din gheţarul Planpincieux, situat pe teritoriul comunei Courmayeur, se precizează într-o ordonanţă emisă de această municipalitate din regiunea Valle d’ Aosta, de la frontiera cu Franţa.

30 de case au fost evacuate

Odată cu alerta cauzată de prăbușirea ghețarului, autorităţile au ordonat evacuarea a circa 30 de case aflate în centrul ”zonei roşii” situate în partea inferioară a Val Ferret, în care se aflau 75 de persoane, (20 rezidenţi şi restul turişti).

În ceea ce privește operaţiunile de evacuare şi de securizare, acestea au fost desfăşurate de forţele de ordine şi de protecţia civilă, autorităţile locale fiind îngrijorate de temperaturile ridicate din următoarele trei zile în această perioadă de intensă căldură estivală.

„Apa a început din nou să circule şi să se acumuleze sub gheţar, lucru care ne-a îngrijorat foarte mult”, a explicat primarul.

Oamenii de știință susțin că apa care se adună sub patul de rocă al gheţarului ameninţă să ridice masa de gheaţă şi să declanşeze prăbuşirea părţii mai fragile a gheţarului. O crăpătură largă a devenit vizibilă în partea de jos a gheţarului Planpincieux, de unde s-au format două cascade de apă care coboară în vale, conform unui reporter AFP care a survolat gheţarul de la bordul unui elicopter.