În Marea Britanie se vor oferi, gratuit, săptămânal, câte două teste rapide Covid-19, anunță BBC, citat de news.ro. Măsura va fi implementată începând de vineri. Testele vor oferi răspunsul în aproximativ 30 de minute. Ele vor fi disponibile gratuit la centrele de testare, în farmacii şi prin poştă. Testele sunt oferite deja în şcoli şi familiilor elevilor şi celor care trebuie să îi părăsească locuinţele pentru a merge la serviciu.

Ministrul britanic al Sănătăţii a explicat că această măsură va ajuta la prevenirea apariţiei de focare. Există, însă voci care susţin că riscă să devină o risipă „scandaloasă” de bani. Din punctul lor de vedere, aceste teste nu sunt relevante.

Prim-ministrul Boris Johnson urmează să se întâlnească cu membrii Cabinetului pentru a semna noua etapă de relaxare a măsurilor din Anglia, începând cu 12 aprilie. Magazinele neesenţiale vor fi redeschise şi localurile vor putea să îşi servească clienţii în aer liber.

Ce se întâmplă în cazul unui test rapid pozitiv

Primul ministru a vorbit despre planul privind testele gratuite. „Pe măsură ce progresăm cu programul de vaccinare şi având în vedere că urmează, cu precauţie, să relaxăm restricţiile, testarea rapidă regulată este şi mai importantă pentru a ne asigura că aceste eforturi nu sunt irosite”, a comentat Boris Johnson.

Testele rapide sunt destinate celor care nu prezintă simptome de Covid-19 şi pot fi făcute acasă. În cazul unui rezultat pozitiv, persoana în cauză şi cei cu care locuieşte în aceeaşi casă trebuie să se autoizoleze. Ei pot ulterior comanda un test PCR, efectuat în general în cazul simptomaticilor. Dacă la acest test rezultatul este negativ, perioada de carantină se încheie.

La jumătatea lunii februarie, erau efectuate zilnic aproximativ 250.000 de teste rapide, iar numărul acestora a ajuns la 1 milion pe zi, la finalul lunii martie. Cele mai recente date arată că, din 4,2 milioane de teste făcute în şcoli şi facultăţi, în săptămâna 18 – 24 martie, 4.502 au avut rezultat pozitiv.

Până în prezent, în Marea Britanie au fost înregistrate peste 4,35 de milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 126.800 de decese asociate. Peste 31,5 milioane de oameni au primit cel puţin o doză de vaccin.