Fermierii vor putea beneficia de câte 15.000 euro pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole de mici dimensiuni. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, între 22 iulie 2019 şi 31 decembrie 2019 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45,9 milioane de euro, din care 13,77 milioane de euro sunt alocați doar pentru fermele din zona montană.

“Cei 3.060 de mici fermieri care vor beneficia de finanțare prin PNDR în această sesiune, vor putea utiliza cei 15.000 de euro pe care îi vor primi pentru îmbunătățirea managementului fermei, pentru orientarea spre piață a producției, dar și pentru creșterea veniturilor de pe urma eficientizării activității la nivelul fermei. Ulterior lansării acestor sesiuni, ne vom concentra întregul efort administrativ pe gestionarea modului de implementare a proiectelor depuse și contractate la nivelul AFIR, astfel încât să nu existe niciun risc de întârziere sau de dezangajare a sumelor. ”, precizează directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Finanțarea acordată este 100% nerambursabilă și este în valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.