Propunerea legislativă a  fost depusă la Parlament în urmă cu doi ani.

Astfel, salariaţii din România vor putea beneficia de o subvenții în valoare de 1.500 de lei pentru achiziționarea de biciclete, scrie avocatnet.ro.

Subvenția se va acorda o dată la trei ani sub forma unor tichete pe care angajații le vor folosi pentru achiziţionarea unei biciclete, fiind astfel încurajaţi să o folosească pentru deplasarea la serviciu și acasă, lăsând mașina acasă.

Cine primește tichetele?

Pentru a primii tichetele pentru achiziționarea de biciclete, beneficiarii trebuie să fie angajați cu contract de muncă, fie că lucrează la stat, fie că lucrează la o firmă privată.

Subvenția va consta într-o sumă de maximum 1.500 de lei ce se acordă o singură dată la trei ani, iar indemnizația va fi de 33 de bani pe kilometru, în limită anuală de 300 de lei.

Dacă subvenția va fi folosită pentru achiziționarea unei biciclete care să fie folosită în principal în interes de serviciu, indemnizația va fi pentru acoperirea unei părți a costului de transport cu bicicleta, astfel că ambele ajutoare se vor putea cumula.

De asemenea, indemnizația pe kilometraj va putea fi dată și acelor salariați care deja au o bicicletă. Tichetele pentru achiziţionarea unei biciclete, într-un anumit procent, vor fi deductibile pentru angajator.

 

Care este scopul acestor tichete?

Motivul inițierii acestui program legislativ este acela de a-i stimula pe cât mai mulți oameni să adopte un stil de viață mai sănătos, precum şi pentru un mediu mai curat.

În ceea ce privește angajatorii, aceștia nu vor fi obligați de această nouă prevedere să acorde acest ajutor, decizia urmând a fi luată de aceștia în urma negocierii cu reprezentanții angajaților.