Criza medicală este pe cale să schimbe lumea în care trăim și din punct de vedere economic. Pe scurt, pare că ne îndreptăm spre o realitate de genul ”fiecare se descurcă cum poate”. În aceste condiții, România trebuie să își găsească propria soluție de salvare. Șomajul explodează, posibilele reduceri de salarii vor duce la o scădere a puterii de cumpărare și de aici la o scădere a cererii.

Reacțiile vor fi în lanț. Am mai trecut prin această dramă socială la mijlocul anilor 90. În acea perioadă țara a întârziat privatizările eficiente, făcând mai degrabă unele caracterizate ca fiind ”tunuri financiare”. Sau țepe. Strategic, nici poziționarea României în lume nu era foarte clară: orientați spre Occident, dar cu gândul la Est.

Declarația de la Snagov

Oamenii politici din acea perioadă au găsit totuși înțelepciunea să cadă la înțelegere pentru un proiect național prin care își uneau forțele pentru integrarea în Uniunea Europeană și NATO. Așa a apărut în iunie 1995 ”Declarația de al Snagov”, un adevărat pact național susținut de toate forțele politice.

Acum situația pare similară, numai că de data această mai mult din punct de vedere economic, nu politic. Reprezentanții politici sunt toți orientați spre Occident, cel puțin la nivel de declarații, dar trebuie o soluție economică acceptată de toți. Asta în condițiile în care Vestul pare să aleagă calea salvării individuale, cel mai bun semnal fiind blocarea proiectului de lansare a eurobondurilor.

Economistul Adrian Câciu face o amplă analiză a acestei situații și propune, printre altele, un nou pact național similar cu cel de la Snagov.

Iată ce scrie Adrian Câciu pe pagina sa de socializare:

”Opinia mea este că nu vor exista Eurobonduri ci se va aproba emiterea de bonduri naționale. Din pacate nu se dorește mutualizarea datoriei la nivel UE.

Din aceasta perspectivă va începe o competitie pentru finanțare iar dobânzile la titluri de stat vor sări în aer în multe tări din regiune, cu excepția evident a Germaniei, Olandei și a Franței. Europa face aceeași greșeală ca în 2010, numai că pe bani mai mulți!

Sacrificate vor fi țările mici dar mai ales țările sudice, Italia, Spania, Portugalia și Grecia. În astfel de conditii, în care de fapt eurozona e pe cale să facă implozie, nu este recomandat să te arunci în imprumuturi ci să încerci să vezi care este capitalul intern si ce finanțare poate veni din țări terțe.

Nu recomand nici graba spre un acord cu FMI, pentru că încă nu știm cum se va termina războiul valutelor. Daca în 2010, dolarul a salvat economia globală, acum, în 2020, indiferent câti dolari s-ar tipari, lucrurile stau puțin mai diferit.

Da, vrem nu vrem, depinde și de China și de alte țări dacă se va merge în continuare pe dolar. Pretentiile Chinei sunt pe cât de mari pe atât de simple: supremația tehnologică!

Lumea nu vede că LUMEA se schimbă, societatea fiind prea preocupată cu COVID-19. Ca sa dau o cifra pe Europa, la acest moment sunt necesare peste 3.000 de miliarde euro pentru ca UE sa conteze și în viitor. Pentru SUA, suma de 10 mii de miliarde dolari este deja depășită, deja prea mică.

Întorcându-ma în tara, revin la ceea ce spuneam:

Trebuie doua planuri de actiune: unul imediat, tampon, de revenire și altul structural, pe termen mediu, de reorientarea a economiei românesti către o economie de producție.

Primul plan, cel imediat, poate fi realizat cu masuri interne, cu ceea ce exista în buget, prin restructurarea acestuia și eliminarea cheltuielillor inutile sau amânarea unor cheltuieli.

Reducerea veniturilor, o greșeală

Am vazut ca se ia in discutie inclusiv o majorare mai mica a punctului de pensie, cu 20% în loc de 40%, eu va spun opinia mea:

Cheltuielile de pensii si salarii, chiar daca par mult in total buget sunt stimuli economici indirecti cu efect asupra economiei de consum. Ca sa inteleaga toata lumea, au si oamenii putere de cumparare si pot cumpara oferta. Daca iti propui sa redeschizi economia româneasca, o economie dependenta de consumul imediat, cea mai mare greseala este sa tai instrumente prin care oferta este valorificata.

Se fac oricum si economii la salarii, cam 10% per global pentru ca jumatate din bugetari sunt implicati în telemunca. Exista bani in buget, la alte capitole care pot fi redirectionati. Am mai spus, se pot gasi 35 miliarde lei în buget prin realocari. Sunt totusi peste 7,2 miliarde euro. Masura sustinerii somajului tehnic nu este sustenabila daca nu este conditionata de reluarea muncii de catre angajat si se tranforma in risipă, urmata de alt cost (cost de somaj, cost de asistenta sociala).

Sunt cam 3,5 miliarde lei lunar care vor incepe sa se resimta din luna mai. Speram ca se aplică doar pe doua luni, pentru ca efortul este mare. Văd ca nu se discuta de o taxare sau suprataxare si se amesteca lucrurile.

Planul de măsuri pe termen mediu

O suprataxare temporara pe resurse poate asigura un plus de venituri la buget, am mai scris despre asta. Ei bine, partea grea vine pe planul de masuri pe termen mediu. Acela se va face pe datorii si pe deficit.

Iar in acel plan nu mai este oportun sa ajuti o economie nerestructurată, dependentă de importuri. Da, cât de surprinsi ar fi unii oameni de afaceri care acum cer 25 miliarde euro, cred ca daca România ar lua decizia sa se imprumute 25 miliarde euro ar trebui sa o faca pentru producție, industrie și valorificare.

Nu pentru a continua dependenta de importuri! Cred ca trebuie multă ratiune, cred ca acum nimeni nu mai trebuie sa fie prietenul nimanui ci prietenul țării și al viitorului acesteia. Suntem destul de singuri in acest joc si nu sunt foarte multe resurse.

Iar acest plan trebuie sa fie un plan național, un Snagov 2.0 cum se propune în care nu numai clasa politică dar mai ales Banca Nationala a României trebuie sa joace un rol deosebit! Nu mai exemplific tipuri de măsuri, am tot prezentat, parte din ele au fost preluate și prelucrate, parte vor fi prezentate ulterior, sunt multe propuneri care vin de la specialiști și antreprenori si sunt masuri foarte bune!

Dar până atunci e nevoie de rațiune, de spirit de frondă și de voință!”