Se aude zângănit de cătușe în PNL! Un cunoscut primar se simte în pericol

Mihai Chirica a făcut o declarație publică de la Primăria Iași, acolo unde este edil. El spune că se simte în pericol și că se simte lipsit de apărare. Primarul din Iași a mai spus că trece prin cele mai grele momente din viața sa.

„Mă simt într-un grav pericol şi sper ca Justiţia să nu se facă în cabinetele de partid. Sper ca celelalte instituţii ale statului să asculte şi să facă să se vadă adevărul. Nu pot suporta acest lucru. Iaşiul are o agendă externă, Iaşiul are un proiect pentru Basarabia. Mă simt într-un mare pericol.

Nu cer sprijin politic, nici măcar de la PNL, cu toate că am avertizat că presiunea la Iaşi creşte. Nu ţin să fac justiţie televizată, dar pare puţin anapoda. Rog să se facă justiţie. Dacă am greşit, vreau să plătesc public. Să mi se spună unde am greşit şi atunci voi ieşi cu demisia în public.

După aproape şase ani în calitate de primar am ajuns la o situaţie în care mă simt lipsit de apărare.Ceea ce se întâmplă în ultima perioadă depăşeşte pentru mine nivelul de aşteptare pe care îl am de la un stat ce se doreşte integrat cu adevărat în Uniunea Europeană. Am suportat multe. Au fost şi apostrofări, chiar şi nedreptăţi, dar şi lucruri pe care le-am făcut mai puţin bine, greşit”, a declarat primarul.

”Nu am cerut nimănui să semneze”

El mai spune că în șase ani de când este în administrație nu a luat nimănui niciun drept și nu a cerut nimănui să semneze sau să emită documente de orice fel.

„N-am cerut nimănui să semneze, să creeze şi să emită un document legat de orice. În şase ani de administraţie nu am luat nimănui niciun drept. Am cerut un singur lucru: respect pentru cel care te plăteşte. Şi cel care te plăteşte sunteţi voi, ieşenii. Mă aflu într-o situaţie în care nici nu mi-aş fi imaginat. Lucrurile au degenerat.

Îmi slăbeşte încrederea în Justiţie în mod radical. Nu am favorizat, nu am încercat să aduc în beneficiul propriu sau al altor persoane lucruri care nu sunt legale. Nu merită ieşenii să se întâmple acest lucru”, a spus primarul.

”E ca şi cum s-ar face trafic de arme, de stupefiante, de prostituţie sau alte mari rele ale acestui pământ. Nu merită primarul Iaşiului să se întâmple acest lucru”, a mai declarat Mihai Chirica.