Noi restricții pentru cei care vor să călătorească în Norvegia în următoarea perioadă. Ministerul Afacerilor Externe informează că intrarea în Norvegia va fi permisă doar pentru persoanele care deţin cetăţenia norvegiană, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în această ţară, membrii de familie ai persoanelor care au reşedinţa în acest stat, persoanele aflate în tranzit aeroportuar şi alte câteva categorii.

Totodată, potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, noile măsuri urmează să intre în vigoare de vineri și vor fi valabile până la data de 12 februarie.

În același timp, sursa mai precizează că există o serie de excepții. Este vorba despre cei care au în continuare acces pe teritoriul Norvegiei sunt: transportatorii profesionişti de mărfuri şi persoane; membrii echipajelor navale şi cei ai echipajelor aeriene; jurnaliştii şi alt tip de personal aflat în misiune pentru o instituţie media străină; persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive, de exemplu pentru îngrijirea copiilor minori, pentru acordarea de îngrijire anumitor categorii de persoane vulnerabile sau din alte motive de asistenţă socială; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în domenii sociale considerate critice; personalul medical din Suedia şi Finlanda care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului norvegian de sănătate şi îngrijire.

Cine scapă de restricții

De asemenea, potrivit MAE, cu titlu excepţional, va fi permis accesul pe teritoriul norvegian persoanelor care au început deplasarea către Norvegia anterior intrării în vigoare a noilor măsuri.

Toate celelalte măsuri anunţate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia rămân în vigoare. Condiţiile de călătorie în Norvegia în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile pe site-ul MAE.

MAE aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Oslo: 0047 22 561237; 0047 22 446951; 0047 22 556832; 0047 22 558227, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0047 99 153137.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim