Au scăpat de carantină! Măsura se aplică de azi, 24 aprilie. Rata de infectare a scăzut

Vești bune pentru românii din Pantelimon. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat, vineri, o hotărâre care prevede ridicarea carantinei din acestă zonă, începând de sâmbătă, 24 aprilie, de la ora 22:00.

În urma evaluării analizei de risc a comunităţii din oraşul Pantelimon, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată măsura de ridicare a carantinei zonale pentru oraşul Pantelimon începând de sâmbătă seară.

Carantina a fost ridicată și pentru Popești Leordeni, Voluntari și Domnești

Prefectura Ilfov a decis ca Popești-Leordeni, Voluntari și Domnești să iasă din carantină de vineri, 23 aprilie, de la ora 22:00. Amintim că vineri, incidența cazurilor de coronavirus la mia de locuitori a fost de 5,76 în Popeşti-Leordeni, 4,47 în Domneşti, 4,75 în Voluntari şi 3,08 în Pantelimon.

Pe data de 19 martie, Popești-Leordeni a intrat în carantină pentru 14 zile, dar măsura a fost prelungită pe 2 aprilie pentru două săptămâni. Ulterior, pe 16 aprilie, măsura carantinării a fost prelungită cu încă șapte zile.

În ceea ce privește Domneși, Pantelimon și Voluntari, acestea au intrat în carantină pe 20 martie pentru 14 zile. Din date de 3 aprilie, carantina zonală s-a prelungit în cele trei localități. Ulterior, măsura carantinării a fost prelungită din nou, cu șapte zile, din data de 17 aprilie.

Sursă foto: Dreamstime