Departe de a înregistra un reviriment, încrederea managerilor de firme în industria autohtonă este în continuă scădere. Mai rău este că, pentru lunile de vară, când să așteaptă de obicei o încetinire sezonieră a activității din industrie, managerii așteaptă anul acesta un declin mai accentuat, în plus față de cel obișnuit.

”Aşteptările privind cererea viitoare tind să se deterioreze cel mai rapid, mai ales încrederea în multiplicarea comenzilor pentru export. De la o lună la alta, managerii au tot mai puţine speranţe că va urma o creştere sănătoasă a cererii interne şi externe în perioada următoare”, se arată în comunicatul dat publicității de IRSOP şi SNSPA, care realizează, începând din 2014, barometrul industrial lunar pentru economia românească.

În luna mai,  activitatea a fost la fel de modestă ca în aprilie şi sub nivelul din martie, în industria românească.

Astfel, volumul producţiei a avut în mai 58 de puncte, faţă de 57 în aprilie şi 63 în martie. Rezultatul global pe primele 5 luni ale anului e ceva mai slab decât în perioada similară a anului trecut, iar stocurile se află tot în zona de contracţie, 47 de puncte, pe fondul ritmului scăzut al activităţii, potrivit managerilor.

Comenzile noi se situează la 59 de puncte faţă de 58 în aprilie, o schimbare prea mică pentru a semnaliza o creştere reală a cererii interne, arată realizatorii barometrului.

Barometrul industrial lunar este realizat prin chestionarea unui eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.