Școlile rămân închise până trece pericolul contaminării

„Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista niciun pericol asupra copiilor noștri. Suspendarea cursurilor a facut ca scoala sa se mute in spatiul de acasa. Alaturi de echipa mea din minister am lucrat pentru a identifca cele mai bune solutii pentru elevi si cadrele didactice. Cursurile suport online reprezinta o astfel de solutie și incurajez profesorii sa le foloseasca. Pentru că suntem constienti ca nu in fiecare casa ajunge internetul am decis ca MEC să încheie si un parteneriat cu TVR, prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge prin lectiile lor la cat mai multi elevi. Pentru inceput, am ales ca cei caror ane adresam prin Teleșcoala sa fie elevii care trebuie sa continue pregatirea pentru examenele nationale, elevii de clasa a VIII-a și a XII-a”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, în cadrul unei discuţii prin videoconferinţă.

Până când vor fi închise școlile

Potrivit spuselor ministrului Educației. școlile rămân închise până după Paște. Anterior, autorităţile au decis suspendarea cursurilor în învăţământul preuniversitar în perioada 11 – 22 martie. Conform structurii anului şcolar, vacanţa de Paşte este în perioada 4-21 aprilie.

Președintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Personalul din sectoare cu foc continuu poate beneficia de prevederi doar cu acordul angajatorului.

Elevii pot învăța de acasă

„Împreună trebuie să fim uniţi, iar învăţarea, fie ea acasă sau online, să ajungă la cât mai mulţi elevi”, a spus Anisie. Aceasta a mai recomandat tuturor cadrelor didactice să păstreze legătura cu elevii iar părinţilor, să nu îi expună pe copii la spaţiul public. Pentru că suntem conştienţi că nu în fiecare casă se găseşte un computer, o tabletă sau internet, am decis ca ministerul să încheie un parteneriat cu Televiziunea Română, astfel încât lecţiile să ajungă şi la ei, ca elevii să continue pregătirea pentru testele naţionale”, a declarat Monica Anisie în cadrul videoconferinţei.

Emisiunile au loc de luni până vineri. „Teleşcoala” este o emisiune produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării care furnizează tematica, ordinea lecţiilor şi profesorii care vor susţine cursurile.