Apelul Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru consolidarea capacităţii unităților de învățământ de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2 are o alocare de 85 milioane euro și va finanța achiziția de către unitățile de învățământ de echipamente de protecție medicală/ dispozitive medicale și dezinfectanți, precum și containere sanitare mobile.

Proiectele vor putea fi depuse în perioada 25 octombrie 2020 – 15 ianuarie 2021.

Apelul Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură – SECŢIUNEA E-EDUCAŢIE apelul 2 dedicat tabletelor școlare și echipamentelor/dispozitivelor IT pentru activitatea didactică are o alocare de 100 milioane euro și va fi finanțat prin intermediul Programului Operațional Competitivitate.

Proiectele vor putea fi depuse în perioada 25 octombrie 2020 – 15 ianuarie 2021.

„Există fonduri europene pentru tablete, pentru echipamente de protecție și, foarte important, pentru o soluție care să înlocuiască groaznicele WCuri din curtea școlii care ne fac de rușine la buletinele de știri! Posibilitatea ca școlile să se doteze cu grupuri sanitare modulare reprezintă un prim pas prin care arătăm că se poate și că banii europeni pot schimba vieți!”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Apelul POIM este lansat în contextul în care, pentru desfășurarea acestui an școlar și universitar în condiții de siguranță, trebuie adoptate măsuri în vederea evitării creșterii rapide a numărului de persoane infectate cu SARS-Cov-2.

Pentru ce vor primi finanțări unitățile de învățământ preuniversitar

– echipamente de protecție / dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la: măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor;

– containere sanitare mobile destinate asigurării condițiilor igienico-sanitare minime necesare pentru prevenirea și diminuarea răspândirii potențiale a infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Dotarea cu containere sanitare mobile poate fi finanțată doar pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din regiunile mai puțin dezvoltate, care nu au acces la rețeaua de apă și canalizare.

Pentru ce vor primi finanțări instituțiile de învățământ superior de stat

–  echipamente de protecție / dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la: măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor. Echipamentele de protecție de uz personal sunt eligibile exclusiv în beneficiul studenților care beneficiază de burse sociale de stat sau de burse sociale ocazionale.

Pot solicita finanțări unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, instituțiile de învățământ superior de stat pentru studenții care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale de stat și burse sociale ocazionale, autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ teritoriale, parteneriate dintre autoritățile publice locale și unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute și parteneriatele dintre inspectorate școlare și unități de învățământ.

Cel de-al doilea apel este unul de tip necompetitiv și vizează realizarea unei platforme școlare de e-learning, achiziționarea de echipamente TIC pentru școlile gimnaziale, dar și îmbunătățirea accesului la internet prin implementarea de wireless-campus, cu prioritate în școlile gimnaziale. Intervenţiile legate de TIC în educație vor viza dotarea elevilor cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației de tipul tabletelor școlare precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu on-line astfel încât să se asigure în bune condiții desfășurarea activităților didactice în anul școlar 2020-2021.

Cine sunt solicitanții eligibili

– unitățile de învățământ preuniversitar de stat care desfășoară activități didactice pentru elevi, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;

– autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ-teritoriale care desfășoară activități didactice destinate elevilor;

– parteneriatul dintre beneficiarii menționați anterior.

Grupul țintă al acestui apel este format din elevii şi cadrele didactice din învățământul preuniversitar selectați/ stabiliți de către solicitant. De asemenea, se are în vedere şi dotarea claselor din unitățile de învățământ preuniversitar cu echipamente/dispozitive IT pentru a participa la cursuri online.

Achizițiile de tablete școlare și alte echipamente/ dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line, efectuate începând cu data de 1 august 2020 sunt eligibile pentru a fi decontate din Programul operațional Competitivitate 2014-2020.

În scurt timp Ministerul Fondurilor Europene va lansa și ghidul de accesare a finanțării tabletelor pentru studenți. Apelul va avea o alocare de 50 de milioane de euro.