Sclavi. Un termen folosit chiar de către publicația germană Deutsche Welle pentru a exprima starea românilor infectați de coronavirus de la un abator din Germania. În România, acest subiect a fost tratat destul de marginal. De ce? Pentru că principala grijă a românilor este ce vor face după 15 mai, dacă se deschid mall-urile și terasele, dacă vor avea nevoie să completeze hârtii dacă vor să meargă la munte.

De multe ori, nu ajungem cu interesul mai mult decât realitatea imediată, cotidiană și nu mă refer acum neapărat la omul de rând ci mă refer, în special la decidenții politici. Mă gândesc când și cum au ajuns românii să fie sclavi pe plantațiile bogaților lumii.

Citesc cu amărăciune mărturia unui german, care spune că ei, nemții, nu-și pot culege sparanghel din simplul motiv că au dureri de spate. De parcă românii nu ar avea dureri de spate! Câte cazuri nu au fost de români care și-au dat duhul muncind zi lumină exploatați până la extrem de străini?

E un singur cuvânt care definește cauza acestei stări de fapt: sărăcia. Toți acești oameni care și-au lăsat familii, case și copii au plecat alungați de sărăcia cruntă și de lipsa de perspectivă cu care s-au confruntat în propria lor țară.

Au plecat pentru că țara lor, oamenii care s-au perindat de-a lungul timpului la guvernare, nu au fost în stare să construiască un sistem care să asigure, la modul cel mai real, un trai decent, fără să fie nevoie să plece unde văd cu ochii. Au plecat pentru că liderii lor nu au făcut altceva decât să fure mandat după mandat, ani și ani de-a rândul.

Mai important decât ce a fost este ce va fi și aici trebuie spus faptul că atât timp cât România nu va putea oferi altceva decât sărăcie, românii vor continua să fie sclavii și bătaia de joc a bogaților lumii.

În încheiere, vă dau să citiți acest link. Este povestea absolut sfâșietoare a lui nea’ Nicolae,  un român care nu și-a dorit altceva decât să trăiască.