Grupul german Volkswagen AG l-a înlocuit luni pe Herbert Diess din funcţia de director general al brandului VW şi l-a instalat pe directorul operaţional Ralf Brandstaetter, pentru a conduce eforturile de reducere a costurilor la cele mai mari fabrici ale companiei din Germania, transmit DPA şi Reuters.

În prezent, Herbert Diess este director general al grupului german Volkswagen AG, iar după ce Brandstaetter îşi va prelua funcţia de la 1 iulie va avea o mai mare flexibilitate pentru a conduce restul companiei, care include branduri cum ar fi Audi, Bentley, Skoda, Lamborghini şi Porsche, au precizat oficialii Volkswagen.

Aceştia au informat că Diess va rămâne în continuare responsabil de automobilele de pasageri Volkswagen, iar în urma modificărilor din conducere va pleca şeful departamentului care se ocupă de achiziţii şi componente, Stefan Sommer.

De ce a fost acesta schimbat din funcție

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că schimbările din conducerea celui mai mare producător auto mondial vin în urma încercărilor lui Diess de a a-i convinge pe liderii de sindicat, care controlează nouă din cele 19 locuri din Consiliul de supervizare, să fie de acord cu reducerile de costuri din Germania.

Aceste reduceri au fost demarate de Diess pentru a susţine investiţiile de 34 miliarde de euro în vehiculele electrice şi autonome, precum şi investiţia de 50 de miliarde de euro pentru achiziţionarea de baterii pentru modelele electrice.

Pandemia a afectat negativ vânzările de autoturisme

Pe plan global, vânzările de maşini ar urma să scadă anul acesta cu 15% – 20%, a previzionat Volkswagen, în urma impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Profitul operaţional înainte de elementele speciale a scăzut în primul trimestru din 2020 la 0,9 miliarde de euro, de la 3,9 miliarde de euro în perioada similară din 2019. De asemenea, profitul atribuibil acţionarilor a înregistrat un declin de 86%, la 405 milioane de euro.

Vânzările au scăzut cu 8,3% în primele trei luni din acest an, la 55,1 miliarde de euro, în timp ce livrările grupului au înregistrat un recul de 23%, la două milioane de vehicule.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.