Ilinca Vandici a fost înlocuită definitiv în emisiunea „Fan Arena” pe care o prezenta alături de Vladimir Drăghia.

Cea care îi va lua locul de coprezentatoare a emisiunii „Fan Arena” este întocmai Lili Sandu. Pentru Ilinca Vandici ar fi fost imposibil să prezinte aceste două emisiuni, mai ales că una dintre ele este în regim de direct, scrie Unica.

Lili Sandu, în plus, este foarte familiarizată cu conceputul emisiunii „Fan Arena”având în vedere că a mai înlocuit-o pe Ilinca Vandici și anul trecut, dar a și participat din postura de concurent în show-ul „Exatlon”: „Vă întrebați de ce mă aflu eu aici? Prietena mea, Ilinca Vandici, lipsește motivat și m-a rugat să-i țin locul până săptămâna viitoare. Sper să mă descurc cât mai bine și să aveți răbdare cu mine, mai ales că mă aflu într-o postură inedită, de a comenta emisiunea la care am participat”, – spunea Lili Sandu în urmă cu două luni. 

Astfel, Lili Sandu va concura și se va lupta în audiențe întocmai cu partenerul său de viață, fotomodelul Silviu Țolu, care s-a înscris la „Ferma”, emisiune difuzată de PRO TV, un reality-show la care a participat și ea, într-unul din sezoanele trecute. „Exatlon”, sezonul al treilea, va începe pe data de 12 ianuarie 2019 de la ora 20:00 și va fi difuzat patru zile pe săptămână, de sâmbătă până marți. 
 

Te-ar putea interesa și: