Totodată, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a confirmat decizia din 26 aprilie 2018 de a o numi pe Alina-Gabriela Popa în funcţia de director financiar şi membru al Directoratului, cu un mandat de patru ani, în aceeaşi perioadă.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 794 de benzinării, la sfârşitul lui 2018, sub două branduri – OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu 27,8 miliarde de euro plăţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2018.