Mihai si Florin de la HI-Q, Razvan Popescu si Mihai Morar (de la Radio Contact) si Claudiu Sara (de la Radio Brasov) sunt noii veniti in Statia de Distractie.
Alexandru Macavei, director executiv Radio 21, povesteste cum arata Radio 21 acum.
„Radio 21 este din septembrie 2001 lider de piata in Bucuresti, si asa intentioneaza sa ramana.
Suntem acelasi radio tanar, dinamic si in continua miscare, ne adaptam mereu dorintelor ascultatorilor nostri, si asa se explica schimbarile importante din echipa Radio 21.”
Andrei Gheorghe are o imagine de dur. Cum se potriveste marca Andrei Gheorghe imaginii prietenoase, apropiate a postului Radio 21?
„Cel mai bun post de radio trebuia sa aiba cel mai bun om de radio, nu? Andrei Gheorghe este, cu siguranta si cel mai cunoscut om de radio din Romania, fie ca il iubesti sau ca il urasti. Ii stii numele, il asculti, te intereseaza ce are de spus, te incita, te surprinde in fiecare zi. In ascultatorul de Radio 21 se gasesc atat umorul, spiritul de gasca, inocenta si veselia pe care le afla in fiecare clipa la Radio 21, dar si nonconformismul, curajul, cautarile, spiritul rebel, provocarea pe care le vor regasi in Gheorghe. Se vor reintalni cu acidul si incomoditatea din vorbele lui Gheorghe in fiecare zi, de luni pana joi, de la 10:00 la 11:00, in emisiunea Natiunea 21. Dar il vor descoperi insa si intr-o alta lumina decat il stiau pana acum. E o provocare si pentru noi, si pentru ascultatori, si in primul rand pentru Andrei. Care vine spre un public diferit, mult mai cald, mult mai sensibil. Va fi interesant, cu siguranta”.
Prezenta baietilor de la HI-Q este o alta noutate in grila Radio 21. Cum au ajuns ei sa faca radio?
„Mihai si Florin ne-au fost de multe ori alaturi, in diverse proiecte Radio 21. Suntem buni prieteni si venirea lor in echipa a fost un gand comun, pe care l-am rostit si eu si ei in acelasi timp. Amandoi sunt spontani, simpatici, au mereu ceva interesant de spus si au acel dar de a te face sa zambesti indiferent de cat de rau ti-a mers in ziua aceea. Asa ca le-am propus sa faca echipa cu Ciprian Dinu (care este la fel de jovial) pentru noul matinal – Funtastic. De luni pana vineri, Ciprian va da buna dimineata ascultatorilor de la ora 6:45 si va fi singur cu ascultatorii pana la ora 8. Mihai si Florin i se alatura de la ora 8, asa ca pana la 10 fac cafeaua toti trei. Este cel mai curajos matinal din istoria Radio 21, cu trei fantastici in spatele aceluiasi microfon…
si ca tot veni vorba de matinal, ce s-a intamplat de fapt cu carcotasii?
Serban Huidu a lucrat 7 ani la Radio 21, inca de pe vremea cand era doar un copil talentat, la inceput doar ascultator fidel. Radio 21 l-a lansat, a avut incredere in el si l-a sustinut. Din pacate, interesele din piata sunt de multe ori mai puternice decat orice fel de legaturi emotionale…
Motivul pentru care Serban, pentru ca el a purtat negocierile, a ales sa plece de la Radio 21 nu este unul legat de bani: el a cerut 10% din incasarile de publicitate lunare ale matinalului, ceea ce este in total dezacord cu principiile unui business privat cum este Radio 21. Cu toate acestea, suma care li s-a oferit pentru prestatia lor la Radio 21, plus bonusul de audienta depaseau, ca venit anual, 10% din incasarile matinalului pentru 9 luni, atat cat lucrau ei intr-un an la radio. De aceea spun ca nu banii au fost motivul plecarii lor. serban si Mihai au fost foarte fericiti si multumiti la Radio 21 atata vreme cat trustul de presa pentru care faceau emisiunea TV nu si-a facut post de radio propriu. Presiunile au inceput in momentul in care s-a dorit aducerea lor la unul dintre posturile de radio ale Prima TV. Nu au existat nici macar diferende de principii intre ei si conducerea Radio 21. A fost alegerea lor, si nu pot decat sa le doresc succes!
Va fi in continuare Radio 21 pe locul 1 in Bucuresti?
Functionam pe o piata care a devenit din ce in ce mai profesionista in ultimii ani. Ne luptam cu concurenti puternici si piata de radio se extinde in fiecare an (nu ca volum de publicitate, din pacate, ci ca posturi de radio aparute sau relansate). Radio 21 este in prezent cel mai ascultat post de radio din Bucuresti, si asa vrem sa ramana. Eu cred cu tarie in echipa actuala si cred ca ascultatorii vor gasi in Radio 21 aceleasi ingrediente care i-au convins pana acum sa nu schimbe frecventa: cea mai buna muzica, cei mai buni DJ, umor de calitate, comentarii inteligente, invitatii la cele mai reusite evenimente. Spiritul acela prietenesc, apropiat de ascultator, despre care vorbeam ca element in identitatea lui Radio 21 este credibil si recunoscut de public tocmai pentru ca in spatele microfonului se afla niste prieteni ai ascultatorilor, dar si o gasca care se simte bine cand vine la munca.
Care sunt ceilalti noi membri ai echipei?
In afara de Andrei Gheorghe si Mihai si Florin de la HI-Q, au mai venit la 21 Razvan Popescu si Mihai Morar (doi dintre oamenii de linie intai de la Radio Contact), precum si Claudiu Sara de la Radio Brasov, vedeta radio a orasului de la poalele Tampei. Razvan va fi omul cu dedicatiile, el va face in fiecare zi (luni – joi) emisiunea Muzica Ta de la ora 19:00, Mihai Morar va prelua la ora 11 stafeta de la Andrei Gheorghe, iar pe Claudiu Sara o sa il ascultati la Muzica Ta de Week-end, emisiunea de dedicatii de vineri, sambata si duminica seara. Noii veniti, impreuna cu Ciprian Dinu, Bogdan Moldovan, Manuel D. Dinculescu, Adi Simion, precum si cu toti ceilalti care nu se aud si care fac treaba buna la Radio 21, alcatuiesc cea mai buna echipa de radio din Romania. Echipa Radio 21.

Andrei Gheorghe a schimbat in aceasta toamna si frecventa radio. Pentru Radio 21. Cum a ajuns Gheorghe sa faca emisiune la Radio 21? „Eu fac radio. Eu nu pot sa nu fac radio. Dupa plecarea din Pro, am primit oferte de la multe radiouri. Am ales Radio 21 pentru ca are forta si curaj. Pentru ca imi da libertate. Daca nu spui ceea ce crezi, inseamna ca nu traiesti cu adevarat, iar la Radio 21 pot sa vorbesc liber. In plus, vorbesc cu un public destupat la cap, cu un public tanar care nu se multumeste cu romanescul „lasa, ca merge si asa”. Am ales Radio 21 pentru ca imi place. E cool.”