Anunț extrem de important pentru milioane de români. Se majorează valoarea voucherele de vacanță de la 1.450 lei la 2.080 lei. Guvernul a făcut public totul. Cei care aleg să meargă în vacanță în extrasezon vor primi bani mai mulți. Este propunerea Ministerului Turismului care va fi discutată în perioada următoare cu industria, a anunțat ministrul de resort Bogdan Trif, la Antena 3.

Beneficiarii pot opta să își petreacă vacanța în lunile octombrie – noiembrie și martie – aprilie, când se înregistrează un număr redus de turiști. Astfel, cei care aleg să-și petreacă vacanța în această perioadă vor primi vouchere majorate. Măsura ar putea fi aplicată de anul viitor, a precizat ministrul.

Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu reprezentanții industriei turismului, iar propunerea poate fi îmbunătățită, a precizat Trif. Acesta a adăugat că măsura distribuirii de vouchere de vacanță va fi prelungită și după 2020.

Voucherele de vacanță au eliminat 60% din turismul „la negru”, iar în 2019 numărul beneficiarilor s-a dublat față de anul precedent, a adăugat Trif. În acest an, voucherele au fost distribuite mai târziu, iar bani au primit toate instituțiile statului, dar unele au ales să îi cheltuie în alte moduri, a spus ministrul.