Modificări importante la acordarea concediilor medicale. Intră în vigoare de duminică, 1 august

Noile modificări vizează modul de acordare a concediilor medicale pentru bolile obișnuite. Noul mecanism prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților de către medicii curanți, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluției bolii.

Noile modificări arată că perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală va fi acordat în cel puțin două etape, pentru ca angajatul să aibă timp să se recupereze.

În acest context, medicul de familie va acorda în prima etapă un concediu medical de maxim 4 zile, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală – 28 de zile pe an.

Medicul specialist din ambulatoriu va acorda în prima etapă un concediu medical de  maxim 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30-31 zile pentru fiecare episod de boală – 90 de zile pe an.

Medicii pot acorda consultații la domiciliu

Dacă prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi liberă, certificatul de concediu medical poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează. Totuși, trebuie să se încadreze în limitele maxime anterior menționate.

În cazul în care asiguratul nu se poate deplasa la cabinetul medical pentru a-i fi acordat concediul medical, medicul de familie sau medicul specialist poate acorda consultații la distanță sau la domiciliu.

Este de menționat faptul că medicii curanți nu vor mai acorda concediul medical în continuare dacă asiguratul nu se va mai prezenta pentru evaluarea stării de sănătate, după prima etapă a concediului medical.

Pentru ce boli nu se întocmește planul de urmărire a evoluției bolii

CNAS arată că, prin excepție, medicii curanți nu vor întocmi planul de urmărire a evoluției bolii în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale (boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii și tuberculoză), pentru urgențele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A și pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum și în situația în care asiguratul este internat în spital.

De asemenea, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și în cazul riscului maternal, pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii.

„Se menține prevederea conform căreia, după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, în cazul în care starea sănătății persoanei asigurate nu permite reluarea activității, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical cu maximum 7 zile calendaristice pentru aceeași afecțiune fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii”, arată CNAS.

Sursă foto: Dreamstime