Pandemia de coronavirus aduce schimbări istorice şi în domeniul pensiilor. Cei de la Poşta Română pun la cale un plan revoluţionar care vizează milioane de români.

Schimbare istorică la pensii

Este vorba despre o schimbare istorică la pensii. Veniturile a milioane de români nu vor mai fi distribuite fizic, după cum se aşteaptă chiar directorul general al Poştei Române.

Horia Grigorescu a dezvăluit că în pandemie nici măcar ANAF nu se mai folosea de serviciile sale pentru trimiterea notificărilor privind executările silite. „Practic, compania a avut foarte mult de suferit, pentru că, spre exemplu, instanţele de judecată nu mai aveau termene de judecată, nu se mai trimiteau cereri de chemare în judecată, citaţii ş.a.m.d.

De asemenea, ANAF-ul nu mai trimitea somaţii, nu mai demara proceduri de executare silită. Suntem conştienţi că pensiile de stat nu vor mai fi distribuite fizic într-un orizont de timp mediu şi de la această realitate va trebui să plecăm dacă vrem să punem bazele unei supravieţuiri reale a Poştei Române, să rămână un jucător important pe această piaţă.

Ce am făcut din această perspectivă? Compania are în derulare un proiect în urma căruia, dacă se va concretiza, va permite Poştei Române să doteze localităţile rurale şi mici urbane cu bancomate, cu POS-uri, cu servicii financiare în interiorul oficiilor poştale.

Rezultatele acestui proiect se vor vedea peste 2-3 ani. Vorbim şi de constituirea de conturi poştale care, în viitor, vor migra către veritabile conturi bancare.Astfel, venim în sprijinul oamenilor care nu au acces la servicii financiare, dar şi în sprijinul companiei, în supravieţuirea şi reconstruirea acestei companii în viitor”, a spus Grigorescu, anunţă profit.ro.

Dar asta nu e tot. Oficialul Poştei a venit cu noi informaţii. „Poşta a strâns cureaua cât a putut, din toate perspectivele, pe zona cheltuielilor inutile, a economisit fiecare bănuţ, a profitat de toate facilităţile fiscale existente şi a reuşit, astfel, să achite datoriile istorice la stat, 135 milioane de lei”, a încheiat acesta, conform sursei citate.