Evenimentul, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România și TMT PR, a avut loc în cadrul acțiunii „Zilele câmpului Agtech” și s-a desfășurat în Insula Mare a Brăilei, la Agricost, una dintre cele mai receptive companii la noile tehnologii agricole. „Ne dorim ca atunci când apare ceva nou în domeniul tehnologiei să-l putem aplica sau adapta nevoilor culturilor noastre. Acest lucru l-am făcut, până acum, și ne-a adus plus valoare”, a declarat Mihai Solomei, director general adjunct Agricost. Evenimentul desfășurat în Insula Mare a Brăilei a inclus și sesiuni de schimburi de experiență, specialiștii companiilor partenere fermelor agricole au prezentat soluții și recomandări personalizate nevoilor din fermă, iar timpii de socializare între fermieri au conferit avantajul unor discuții libere despre provocările și oportunitățile digitalizării în agricultură.

Nu întâmplător a fost aleasă Insula Mare a Brăilei ca gazdă a acestui eveniment. Agricost, care exploatează 56.000 de hectare în Brăila, este una dintre fermele pionier în agricultura de precizie din România, iar proiectele de viitor ale companiei vizează continuarea investițiilor în personal, în echipamente și umăresc, în același timp, ca, în următorii doi ani, întreaga suprafață a insulei să fie irigabilă. „Agricost dă tonul în ceea ce privește digitalizarea, cercetarea, inovarea în agricultură”, apreciază Roxana Găman, diretor de marketing Limagrain, iar Răzvan Ungurelu, project manager Syswin Solutions, subliniază: „Am apreciat că Agricost a implementat soluții inteligente de management al agriculturii. Suprafața foarte mare de gestionat a dus la nevoia de a le introduce. Înțeleg că îi ajută și pe fermierii mai mici să înțeleagă eficiența acestor soluții”.

Creșterea recoltelor folosind la maximum resursele, în același timp cu respectarea reglementărilor privind protecția mediului, pe de o parte, și provocările schimbărilor climatice, pe de altă parte, schimbă radical nevoile agricultorilor. Domeniul agricol traversează o perioadă revoluționară. Tehnologiile sunt tot mai diverse și eficiente pentru fermieri, sunt în măsură să sporească profiturile, pe seama reducerii cheltuielilor și a creșterii recoltelor. Producătorii oferă soluții tot mai sofisticate, iar fermierii români, mari sau mici, sunt obligați să se adapteze noilor trenduri pentru a rămâne activi în piață.