Un român mănâncă, în medie, annual, 95 kg de pâine, cu mult peste media europeană, care este de 60 kg/persoană.

Importurile de produse de panificaţie şi de patiserie s-au dublat în ultimii ani, deficitul comercial din acest sector ajungând la aproape 150 milioane de euro în 2016, potrivit datelor Eurostat. Datele ministerului Agriculturii arată că anul trecut România a importat 98.689 tone de produsele de patiserie, brutărie şi biscuiţi, în valoare de 200,46 milioane de euro. Aceasta în condiţiile în care, producţia de grâu este tot mai mare de la un an la altul. Spre exemplu, în 2018 aceasta a fost mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone. Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, România se află pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie de grâu. 

Unde se vinde aluatul congelat

O pondere importantă în totalul importurilor de produse de panificaţie şi de patiserie o reprezintă pâinea congelată, care întră în ţara noastră în cantităţi tot mai mari. Mare parte din Bulgaria. Nu există o statistică oficială în acest sens pentru că legislaţia nu-I obligă pe cei care o vând să o eticheteze în mod special. Principalii producători și utilizatori de pâine produsă din aluat congelat important sunt hypermarketurile și uitățile din rețeaua Horeca. La nivelul anului trecut am importat circa 30.000 de tone de produse de patiserie şi pâine congelate. Surse din piaţa de profil susţin că, a existat, la un moment dat, o reuniune a producătorilor de pâine din România, alături de reprezentanți ai Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, în care s-a venit cu ideea ca pâinea produsă în regie proprie de hypermarketuri să fie supusă de autorități unui control mai riguros, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Şi să existe o etichetare cât mai precisă. După această întâlnire, însă, întâmplător sau nu, directorul Protecţiei Consumatorilor, cel care a susţinut această propunere, a fost schimbat, spune Dragoș Frumosu, președintele Federației naționale a sindicatelor din industria alimentară, potrivit Dcbusiness.ro.

Faliment pentru fabricile de pâine

 

Şi fabricile tradiționale de pâine se plâng că nu pot concura cu produsele de panificație făcute de hypermarketuri din aluat congelat, pentru că pâinea congelată se produce mult mai repede și mai ieftin decât decât ce normală. O pâine de calitate, produsă după o rețetă tradițională, este mai scumpă și nici nu poate fi făcută imediat, pe moment, așa cum se întâmplă cu produsele din aluat congelat. În plus, fabricile de pâine se confruntă în prezent cu profituri foarte mici, din cauza evaziunii fiscale, dar și cu lipsa personalului calificat, ceea ce le-a făcut pe multe din ele să își închidă magazinele de desfacere, pentru că nu au putut să le mai susțină.  Cu cele peste 4.500 de fabrici de pâine şi 1.800 de mori, industria de morărit şi panificaţie este, de departe, cel mai important segment al industriei alimentare. Vorbim despre o piaţă estimată la 1,8-2 miliarde de euro, dar care este susţinută de fabrici mici. Cuptoarele marilor fabrici de pâine au fost închise de mult.

Te-ar putea interesa și: