Război total pe scena politică autohtonă cu mai puțin de o săptămână înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale. Jurnalistul Bogdan Chirieac spune că Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, nu ar avea șanse de câștig dacă ar merge peste Klaus Iohannis la dezbaterea de marți. ”Vor face tot ceea ce este omenește posibil s-o oprească pe doamnă Dăncilă să ajungă în sală” este de părere Bogdan Chirieac.

Acesta i-a oferit o altă soluție lui Dăncilă ”Probabil că trebuie creat un contra eveniment de campanie, dacă tot nu dorește dl Iohannis să stea față-n față cu candidatul Viorica Dăncilă, categoric din motive electorale” este de părere Bogdan Chirieac.

Aceasta este și varianta pe care o ia în calcul și PSD-ul, care, prin vocea lui Valeriu Steriu, susține varianta unui contra eveniment chiar marți.

Bogdan Chirieac consideră că nu ar fi util pentru România să fie generat un scandal între candidații la președinție. ”Oricum toată presa va fi de față și noi vom comenta și ultima virgulă pe care o scoate dl Iohannis” a subliniat Chirieac, precizând, totodată, că Viorica Dăncilă oricum nu va fi lăsată să intre în sală.

Acesta anticipează că, în fața clădirii, vor fi protestatarii violenți și Dăncilă va fi pusă în situații stânjenitoare, riscând să fie atacată cu ouă și să se afle în mijlocul unui scandal uriaș. ”Acolo, probabil, vor fi chemați o mulțime de ”iohaniști” cu pieptul de aramă care nu o vor lăsa pe doamna Dăncilă să ajungă în sala unde are loc dezbaterea. Nu ar fi în favoarea dânsei să stea acolo, făcând față injuriilor. Nu uitați că există un tip de protestatar foarte violent care n-a fost niciodată tras la răspundere pentru ceea ce făcea: de la vopsit clădiri publice, la scandal și gălăgie. Nu vă gândiți că vor fi niște oameni acolo civilizați care vor spune că e o întâlnire privată a președintelui. Nu! Scandal, gălăgie, aruncat cu ouă, nu e de mers acolo, în opinia mea” a mai spus Bogdan Chirieac.